Sala de atletism a CSM-ului a găzduit în week-end-ul trecut o competiţie de atletism, structurată pe patru categorii de vârstă, micuţii sportivi ai celor două cluburi brăilene, LPS şi CSM luând startul în trei probe, viteză, săritura în lungime de pe loc şi garduri.
Trei atleţi de la LPS şi Cristi Nedelcu, la categoria băieţi născuţi în anul 1998, Elena Grişcă şi Mihai Cârstei de la categoria celor născuţi în anul 1997 au obţinut locul întâi la toate probele, iar de la CSM pe lista câştigătorilor s-au regăsit Gabriela Tănase, la săritura în lungime de pe loc, Anca Tolea la garduri şi Valentina Radu la viteză, toţi trei născuţi în 1998.
Competiţia s-a derulat sub îndrumarea antrenorilor de la catedra de atletism a celor două grupări sportive, iar finanţarea a fost asigurată de către Direcţia pentru Sport a Judeţului, cea care le-a oferit tuturor participanţilor rechizite şcolare, diplome şi dulciuri.
"A fost o competiţie la care toţi cei 90 de participanţi şi-au disputat cu ardoare locurile fruntaşe. La finalul ei însă toţi concurenţii au fost recompensaţi cu cadouri", a precizat Păuniţa Iuga, referent în cadrul DSJ.
În aceeaşi perioadă, sala de sport a Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu" a găzduit un turneu de handbal feminin, "Start în handbal" la care au participat patru formaţii.
După două zile de concurs, primul loc i-a revenit echipei Şcolii din Şendreni, locul al doilea formaţiei care a găzduit competiţia, cea de la Nicolae Bălcescu, pe trei s-a situat echipa de la Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci", iar ultimul loc i-a revenit celei de la "Sf. Andrei".
Oana Podaru de la "Murgoci" a fost desemnată cea mai tehnică jucătoare, iar Elena Grama de la Sf. Andrei cea mai bună jucătoare, alte două handbaliste, Cosmina Grozea de la "Nicolae Bălcescu" şi Oana Dache de la Şcoala din Şendreni, au primit premii speciale din parte organizatorilor.
Echipele participante au primit cupe, echipament sportiv şi rechizite din partea DSJ, finanţatoarea competiţiei.