Clubul Orizont 64, care are şi secţie de baschet, a organizat, în urmă cu puţin timp, împreună cu Direcţia pentru Sport a Judeţului Brăila, un interesant concurs de aruncări la coş la grădiniţa "Free children".
La primele două faze ale competiţiei "Micuţul coşgeter" au participat 40 de preşcolari, iar 25 dintre ei s-au calificat în finală, unde, după un concurs palpitant, s-au stabilit câştigătorii.
Podiumul la grupa mică a fost ocupat în ordine de Mario Băjenică, David Brăescu şi Alice Braiu, în timp ce la grupa mare a câştigat Mihai Grecu. Pe locul al doilea s-au clasat Alexia Micu şi Roxana Munteanu, iar pe al treilea Rareş Preda şi Ana Maria Ţepeluş.
Copiii au fost premiaţi de DSJ cu mingi, tricouri, medalii şi dulciuri, festivitatea de premiere fiind oficiată de Păuniţa Iuga, Corina Andronache şi Ionel Balcan.