• judecătorii brăileni l-au condamnat pe Ionel-Marian Neicu, şofer de TIR din municipiul Galaţi, la 6 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru vătămare corporală din culpă • în urmă cu trei ani, Neicu se deplasa cu TIR-ul pe DE 584, când a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz care circula din sens opus şi în care se aflau mai mulţi muncitori • şapte persoane au fost rănite în accidentul rutier • şoferul microbuzului a primit despăgubiri de 45.000 euro, după ce a suferit leziuni ce au necesitat 100 de zile de îngrijiri medicale
Sentinţă în dosarul terifiantului accident rutier petrecut în urmă cu mai bine de trei ani pe Drumul European 584, la ieşirea din satul Albina.
Magistraţii Judecătoriei Brăila l-au condamnat pe Ionel-Marian Neicu, în vârstă de 39 de ani, la o pedeapsă de 6 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Judecătorii au dispus, de asemenea, acordarea unor despăgubiri pentru daune civile de 5.000 de euro lui Emilian Constantin, rănit grav în accident, la care se adaugă suma de 40.000 euro despăgubiri pentru daune morale. Instanţa de judecată a respins cererile a patru persoane care au solicitat, despăgubiri pe parcursul procesului penal.
Accidentul rutier în care au fost rănite mai multe persoane s-a produs în august 2014, pe DE 584, la ieşirea din satul Albina. Şapte persoane au suferit leziuni după ce TIR-ul condus de gălăţeanul Ionel-Marian Neicu, tată a doi copii, a scăpat de sub control şi a intrat pe contrasens, izbind frontal un microbuz plin cu muncitori, care se deplasa regulamentar. În urma anchetei penale, s-a stabilit că şoferul autotrenului (TIR) nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autovehiculul care se deplasa în faţa sa, tot un autotractor cu număr de Galaţi, şi a pătruns pe contrasens, izbindu-se de microbuzul care venea din sens opus. Accidentul rutier nu s-a soldat cu morţi, în schimb şoferul microbuzului a avut nevoie de 95-100 de zile de îngrijiri medicale, leziunile suferite punându-i viaţa în primejdie. Cercetările au fost coordonate de procurorul Andreea - Alexandra Ailioaie, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Accident grav pe DE 584
Potrivit dosarului de urmărire penală, în dimineaţa zilei de 25 august 2014, în jurul orei 9:55, inculpatul Ionel-Marian Neicu conducea ansamblul format din autotractorul marca IVECO cu numărul de înmatriculare GL-40-DOD şi semiremorca marca Schmitz cu numărul de înmatriculare GL-90-DOD pe Drumul European 584, deplasându-se dinspre municipiul Brăila către municipiul Slobozia. În faţa lui Neicu, pe aceeaşi direcţie de mers, circula autotractorul GL-35-DOD (ce tracta semiremorca GL-65-DOD), la volanul căruia de afla martorul Cosmin Păcuraru.
În faţa autovehiculelor menţionate, chiar în acel moment, efectua lucrări de cosit vegetaţia de pe marginea carosabilului utilajul marca Unimog manevrat de C. Lică. Utilajul se afla parţial pe partea carosabilă şi se deplasa către municipiul Brăila. Tot atunci, pe DE 584 se deplasa regulamentar microbuzul marca Ford Transit cu numărul de înmatriculare B-49-APL, care circula, de asemenea, către municipiul Brăila. În afară de conducătorul auto Emilian Constantin, în microbuzul cu număr de Bucureşti se mai aflau cinci muncitori în construcţii, care intenţionau să ajungă în municipiul Galaţi.
La ieşirea din satul Albina, precizează reprezentantul acuzării, TIR-ul condus de Cosmin Păcuraru a oprit în dreptul utilajului Unimog, urmând să-l depăşească şi să-şi continue astfel deplasarea. Aflat în spatele lui Păcuraru, mult prea aproape de el, Neicu n-a mai putut evita evenimenul rutier. “Inculpatul Neicu Ionel-Marian a frânat, dar, întrucât nu a dispus de spaţiul necesar opririi în siguranţă a ansamblului pe care îl conducea, a virat stânga şi a pătruns pe sensul opus de mers. C.E.D. (şoferul microbuzului – n.r.) a încercat să evite impactul, virând la dreapta, cu intenţia de a părăsi partea carosabilă dar, întrucât şi inculpatul a continuat să vireze la stânga, cele două autovehicule au intrat în coliziune. În urma accidentului rutier, au suferit leziuni Neicu Ionel-Marian, precum şi (… ) alte şase persoane, pasageri în microbuzul Ford Transit”, preciza procurorul care a instrumentat cauza, la finele urmăririi penale.
Imediat, la locul accidentului au sosit mai multe echipaje de poliţie, care au efectuat cercetarea la faţa locului, precum şi echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi ISU Brăila - descarcerare. Grav rănit, şoferul microbuzului avariat a fost scos dintre fiarele contorsionate şi transportat de urgenţă la spital. Bărbatul a suferit leziuni grave, care i-au pus viaţa în primejdie, având nevoie de 95-100 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. S-a stabilit că şoferii implicaţi în accidentul rutier de pe DE 584, nu consumaseră alcool.
Trebuie precizat faptul că sentinţa de condamnare pronunţată de Judecătoria Brăila nu este definitivă, părţile având posibilitatea să declare apel.