Elevii Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor din Brăila, coordonaţi de profesor Nicoleta Butnaru, au fost premiaţi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Prahova, la Concursul Naţional "Dimineaţa unui miracol" din cadrul Proiectului Naţional "Punţi între culturi şi civilizaţii", organizat la Palatul Copiilor din Municipiul Ploieşti de-a lungul celui de-al doilea semestru din anul şcolar. Rezultatele au fost anunţate abia zilele acestea.
"Am obţinut un premiu I şi un premiu al III-lea la secţiunea Proză, plus numeroase alte distincţii la Secţiunea Eseu. Copiii sunt foarte buni, scriu bine, simt frumos cuvintele şi transpun realitatea într-un mod inedit pe hârtie", ne-a declarat Nicoleta Butnaru, profesorul care a obţinut, pentru coordonarea micuţilor cu vârste între 7 şi 13 ani premiul de excelenţă, cu distincţia "The wonder of teacing is watching caterpillars become butterflies".
Premiul I la categoria Proză a fost obţinut de Ilinca Sfrijan-Penciu, elevă în clasa a V-a, cu proză scurtă. Roxana Grozea, de numai 10 ani, a obţinut premiul al III-lea la Secţiunea Proză. La aceeaşi secţiune au mai primit distincţii elevii Gabriel Prefit şi Iulian Andrei Ion, iar la Secţiunea Eseu, elevii Maria Potîrnache şi Marian Marin, de 11, respectiv 13 ani.
"Elevii noştri scriu despre situaţii reale, se pregătesc să devină jurnalişti, motiv pentru care au concurat cu texte potolite, de-a dreptul jurnalistice, fără înflorituri, fără adjective gratuite, au respectat firul epic şi au formulat mesaje concise aşa cum învaţă la Cercul de Ziaristică de la Palatul Copiilor şi de aceea găsesc uimitor faptul că au obţinut atât de multe premii la un concurs de creaţie literară, unde imaginaţia a avut frâu liber în detrimentul subtil al fermităţii mesajului", a adăugat Nicoleta Butnaru.
Acesta nu e primul concurs naţional la care micii ziarişti brăileni obţin distincţii.