• la prima ediţie a “Cupei Crăciunului” au participat 60 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani şi jumătate • câştigătorii au primit diplome, cupe, plachete, medalii • concursul a fost organizat de clubul Orizont 64
Concursul organizat de clubul Orizont 64 pe 12 decembrie la grădiniţa Free Children, “Cupa Crăciunului”, a reunit la start 60 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani şi jumătate, copiii care se iniţiază în tainele sportului minţii sub îndrumarea lui Ionel Balcan, candidat maestru în şah. Competiţia a fost structurată pe două categorii, începători şi avansaţi, şi a fost arbitrată de Ionel Balcan.
După mai bine de două ore de concurs, la începători, locul întâi a fost ocupat de Mari Aramă. Pe locul al doilea s-a clasat Robert Andrei Tomescu, iar pe al treilea Maria Coadă. Menţiuni au primit Ştefan Gheorghe, Amalia Chitan, Amalia Melinte.
La categoria avansaţi s-a impus Matei Mocanu, podiumul fiind completat de Teodor Albu şi Ilinca Rădulescu. La această secţiune menţiuni au primit Andrei Selin, Antonia Iancu, Beatrice Iacob, Miruna Popa, Gloria Petre.
Primii doi clasaţi au primit diplome, cupe, medalii, cei clasaţi pe locul al treilea au fost recompensaţi cu o diplomă, o plachetă şi o medalie, iar cei cu menţiuni diplome şi medalii. Dulciuri au primit toţi participanţii.
“La noi copiii încep să înveţe să joace şah, în cadrul activităţilor extracurriculare, de la 2 ani şi jumătate. De 13 ani colaborăm cu Orizont 64, iar rezultatele au fost foarte bune pentru că mulţi copii de la noi au fost medaliaţi ulterior la concursurile naţionale”, ne-a declarat Zoe Iorgoveanu, director al grădiniţei Free Children.
“Această grădiniţă este baza de selecţie a clubului Orizont 64. Aici copiii învaţă şah într-un mod organizat, de la vârste fragede şi mulţi dintre ei au obţinut rezultate foarte bune la finalele naţionale rezervate categoriilor lor de vârstă. Matei Grigore a devenit vicecampion naţional la copii 10 ani, este jucător de categoria I, participant la campionatul European şi câştigător a numeroase turnee în ţară. Alex Radu, Eduard Terzea, Alexandru Furfurică, Rurania Petre, Rareş Nemţişor, Timeea Gagniuc sunt alte exemple de copii care au învăţat şahul la acestă grădiniţă. Cu această competiţie, Orizont 64 a încheiat activitatea din 2019 şi le urează tuturor un călduros La mulţi ani!”, a adăugat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.