Autorul cărţii despre culisele Casei Albe spune că în administraţia americană se vorbeşte frecvent despre procedura pentru înlocuirea lui Donald Trump.
Amendamentul 25, la care face el referire, descrie succesiunea la conducerea Statelor Unite în cazul în care preşedintele ales nu-şi mai poate îndeplini atribuţiile.
Într-un interviu pentru NBC, Michael Wolff îşi apără romanul şi reputaţia după ce Donald Trump a spus despre el că este un şarlatan şi că scrierile sale sunt o invenţie. "Lucrurile sunt chiar mai rele decât par", spune autorul.
Michael Wolff: Dacă am omis ceva, probabil am omis subiectele care făceau chiar mai mult rău.
Reporter: E chiar aşa rea situaţia?
Michael Wolff: Da, e chiar aşa de rea. Traversăm o perioadă excepţională. Nu cred că este o exagerare dacă spun că sunt chestiuni demne de Amendamentul 25. Acest amendament e un subiect de actualitate la Casa Albă.”