Mica prinţesă de Cambridge aduce profituri în economia britanică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mica prinţesă de Cambridge aduce profituri în economia britanică

Prinţul de Wales, Charles, şi ducesa de Cornwall, Camilla, s-au declarat extrem de încântaţi de naşterea celui mai nou membru al cuplului regal William şi Catherine. Fetiţa va purta titlul de prinţesă de Cambridge, iar numele ei va fi anunţat săptămâna aceasta, relatează Agerpres. Ea este al patrulea pretendent în ordinea succesiunii la tronul britanic, după bunicul său, prinţul Charles, tatăl său, prinţul William, şi fratele său, prinţul George.
Anunţul oficial al Palatului Buckingham privind naşterea bebeluşului regal a fost afişat pe un şevalet în faţa palatului, potrivit tradiţiei casei regale britanice. Anunţul conţine semnăturile tuturor medicilor care au asistat la naştere. Prinţesa, care s-a născut în dimineaţa zilei de sâmbătă la 08.34 a.m. (07.34 GMT), este cel de-al cincilea strănepot al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

De unde ar proveni beneficiile aduse economiei

Analiştii anticipau că evenimentul va contribui cu 80 milioane lire pe termen scurt la economia britanică, sumă care va fi chiar mai mare dacă nou-născutul va fi fată. Presa nu este singura care se concentrează pe naşterea celui de-al doilea copil al familiei prinţului William, ci şi retailerii care doresc să profite de eveniment pentru creşterea vânzărilor.
La casele de pariuri era preferată venirea pe lume a unei fete, iar un expert în retail a afirmat înainte de naşterea micii prinţese că sexul copilului va fi crucial pentru mărimea efectului pozitiv asupra economiei britanice.
Joshua Bamfield, director al Centrului pentru Cercetări în Retail din Marea Britanie, a anticipat că bebeluşul regal va aduce pe termen scurt economiei circa 80 de milioane de lire sterline. "Cred că va fi un impact imediat de aproximativ 80 de milioane de lire la naşterea copilului, cu 20-35 milioane de lire cheltuite pentru suveniruri", a spus Bamfield, el considerând însă că entuziasmul nu va atinge nivelul de la naşterea prinţului George, în iulie 2013.
"Dacă vremea va fi bună, atunci ne putem aştepta la mai mulţi bani cheltuiţi pe mâncare şi băutură, pentru că oamenii vor merge la iarbă verde", a adăugat el.
Totuşi, dacă nou-născutul va fi fată, atunci efectul pozitiv în economie va fi destul de mare, urmând să profite în mod special industriile de retail şi modă. "Dacă va fi fată, vă puteţi imagina cum îi va fi urmărită imaginea, pentru a vedea ce poartă, în ce mărci o vor îmbrăca Kate şi William. Şi atunci când va creşte va primi multă atenţie din partea presei, în privinţa modei", a explicat analistul.

«Kate effect»

Faptul nu este nou, fiecare ţinută a ducesei de Cambridge fiind analizată în amănunt de presa mondială. Kate şi-a dat sprijinul designerilor britanici, devenind un fel de ambasador al industriei naţionale de modă, ceea ce a creat aşa-numitul «Kate effect».
La naşterea prinţului George, retailerii au inundat piaţa cu mesaje pe Twitter, încercând să atragă atenţia asupra brandurilor lor. Potrivit Centrului pentru Cercetări în Retail, primul născut al cuplului regal a mărit vânzările retailerilor cu 247 de milioane de lire.
Bryan Roberts, director al companiei de cercetare a pieţei Kantar Retail, consideră că deşi au avut loc creşteri ale vânzărilor de retail în urma naşterii prinţului George, de această dată impactul ar putea fi modest. "După naşterea lui George, am văzut mulţi retaileri încercând să profite comercial, dar nu cred că efectul va fi la fel de mare de această dată", anticipează Roberts. El a adăugat că, de fapt, majoritatea britanicilor au multe alte griji, decât naşterea unui nou membru al familiei regale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro