Un primar bine intenţionat poate face treabă în primii doi ani de mandat, atunci când are suport popular şi lumea încă nu a deprins gustul să îl înjure. Ca atare, şi anumite măsuri catalogate de unii drept impopulare trebuie implementate în primii doi ani de mandat, căci în ultimii doi ani primarul în funcţie se pregăteşte pentru un nou mandat şi nu mai are chef să îşi pună alegătorii în cap. Dărâmarea garajelor este un subiect spinos, dar pe care primarul Dragomir ar trebui să aibă tăria să îl apuce de guler şi să dea cu el de pământ. Numai că Dragomir este suspect de fricos să se aventureze pe acest tărâm, preferând să o scalde aiurea, poate-poate lumea uită să îl piseze în legătură cu această problemă. Primarul Dragomir a afirmat că nu va dărâma niciun garaj până când nu va face locuri de parcare, punând astfel căruţa înaintea cailor. Şi unde anume va construi primarul Dragomir locuri noi de parcare dacă nu în spaţiile care acum sunt ocupate de garaje? Va dărâma blocuri pentru a face loc parcărilor? Va anula spaţiile verzi pentru a construi locuri de parcare? Nu, evident că nu. Şi-atunci, este la mintea cocoşului că viitoarele locuri de parcare care lipsesc Brăilei nu se pot construi decât fix în spaţiile unde acum zac sutele de garaje insalubre şi pline de murături. Pentru a veni în sprijinul primarului Dragomir, am pus pe hârtie paşii care trebuie urmaţi de municipalitate pentru ca Brăila să scape de garaje. În primul rând, nu mai trebuie reînnoite autorizaţiile date de Primăria Brăila pentru posesorii de garaje. Aceste autorizaţii se dau anual, aşa că de la anul, la revedere-drum bun: proprietarii de garaje vor trebui să îşi ia construcţiile şi să elibereze terenul care aparţine primăriei. Concomitent, în Consiliul Local Municipal, trebuie votat un plan urbanistic de modernizare a zonelor populate acum de garaje, astfel încât acolo să fie construite parcări, locuri de joacă pentru copii, spaţii de fitness urban etc. Să presupunem că există brăileni care sunt proprietari şi pe terenul unde se află garajul, nu numai pe construcţia în sine. Aceştia vor fi despăgubiţi (expropriaţi) de municipalitate pentru palma lor de pământ, la preţul pieţei, în urma unei expertize imobiliare. Cei care vor ameninţa că o să dea în judecată Primăria Brăila pentru că le-a demolat ghereta, trebuie să ştie că vor pierde procesul atâta vreme cât există o hotărâre votată în CLM care prevede modernizarea zonei de interes public. Proprietarii de garaje vor fi somaţi ca în timp de 15 zile să îşi dărâme coteţurile, în regie proprie (adică pe cheltuiala lor), în caz contrar acest lucru urmând să fie făcut de primărie, iar factura cu costurile de demolare să le fie imputată proprietarilor.
Bănuiesc că primarul Dragomir (mai ales că a fost şi deputat) a umblat prin străinătate. Nicăieri în lumea civilizată nu există baterii de garaje. O singură ţară, este vorba despre fosta RDG (Republica Democrată Germană) a avut garaje pe spaţiul public (logic, înainte de 1989), însă între timp a scăpat de ele. Primarul Dragomir trebuie să înţeleagă că dărâmarea garajelor nu este un moft, ci o necesitate. Într-o zonă unde există 50-60 de garaje grupate se poate construi o parcare supraterană, unde să încapă, de exemplu, 200 de maşini. Iar dacă nu se fac parcări, măcar se construiesc locuri de joacă pentru copii, se modernizează zona, cu fântâni arteziene, cu terenuri de sport şi piste pentru bikeri sau skateri. Orice s-ar construi, ar fi infinit mai bine primit decât actualele baterii de garaje absolut dizgraţioase, care nu au ce căuta în Brăila anului 2017. Înţeleg că primarul Dragomir nu vrea să se pună rău cu proprietarii de garaje, dar pe de altă parte el trebuie să înţeleagă că nu e corect ca pentru câteva sute de oameni (cu garaje) să sufere un oraş întreg. Prin urmare, ar face bine să se apuce cât mai repede de demolat şi de construit în loc ceva util şi plăcut ochiului. (Garaj Kapoor)