Mergi la conţinutul principal

Mic geniu al muzicii populare, invitat special la Cahul

* Robert Ivan, elev în clasa a IV-a al Școlii „Fănuș Neagu” Brăila, deținătorul a zeci de Premii I și Trofee câștigate în ultimii trei ani, a făcut senzație pe scena Palatului de Cultură „Nicolae Botgros”, din Cahul * la Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, de la Cahul, au mai fost prezenți trei elevi de excepție de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” și de la Colegiul Național „Gh. M. Murgoci”, precum și prof. dr. Ștefan Aftodor, directorul Centrului de Excelență Brăila * Grigore Vieru, poetul simbol al Basarabiei, este Cetățean de Onoare al Municipiului Brăila

 

 

 

Deținător a cinci Trofee și Premii I câștigate, numai anul acesta, la festivaluri și concursuri naționale de prim rang, Robert Ioan Ivan, elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” și al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, clasa de canto popular, a făcut senzație la Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, de la Cahul, Republica Moldova, unde a fost invitat împreună cu alte trei tinere talente ale Brăilei: Bogdan Nicușor Frunză (Liceul de Artă „Hariclea Darclee”), Maria Oprea și Emilia Zburlea (ambele eleve de la C. N. „Gh. M. Murgoci”), care i-au încântat pe cahuleni cu interpretările lor în cadrul evenimentului „Requiem pentru Grigore Vieru”. Elevii au fost însoțiți de prof. dr. Ștefan Aftodor, directorul Centrului de Excelență Brăila, cadru didactic la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” și Colegiul Național „Gh. M. Murgoci”, președinte al Societății de Științe Istorice din România - Filiala Brăila și autor al mai multor lucrări de istorie și articole științifice. 

Zilele acestea, mai precis în perioada 16-19 mai 2023, a avut loc cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, care s-a desfășurat, concomitent, la Chișinău, Iași și Cahul, Republica Moldova. La Cahul, Brăila a fost reprezentată de talentații elevi Ivan Robert Ioan Ivan, Bogdan Nicușor Frunză, Maria Oprea și Emilia Zburlea, care i-au încântat pe cahuleni cu interpretările lor. Invitația a fost lansată de organizatorii festivalului, Valeriu Baban (șeful DGÎ) și Natalia Luchianciuc (metodist principal în cadrul DGÎ Cahul, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”), cu aportul necondiționat al distinșilor prof. Liliana Grosu, decanul Facultății de Științe Umaniste și Pedagogice a Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu”, din Cahul, a poetului Viorel Dinescu și a lui Călin Vieru, fiul regretatului poet Grigore Vieru.

Reamintim că, în urmă cu 15 ani, în data de 22 mai 2008, Grigore Vieru, poetul simbol al Basarabiei și unul dintre cei mai însemnați lideri ai mișcării naționale din Republica Moldova, primea titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Brăila, în Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti”, în admirația, dragostea și entuziasmul publicului brăilean prezent. Tot atunci, s-au pus bazele Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro