Mergi la conţinutul principal

Mişcări de trupe în parlament

UDMR va discuta săptămâna aceasta, de principiu, despre o nouă majoritate cu PNL şi probabil în 2015 se va încerca formarea unei alte majorităţi parlamentare, a declarat, luni, senatorul Marko Bela, fost preşedinte al Uniunii.
Întrebat la RFI dacă UDMR ar fi dispus să discute cu PNL despre formarea altei majorităţi parlamentare, Marko Bela a răspuns: "Vom discuta acest lucru probabil deja săptămâna aceasta, când se va întruni conducerea UDMR, dar probabil că numai în principiu, fiindcă după cunoştinţele mele nu au existat astfel de tatonări".
Senatorul UDMR a adăugat că, probabil, anul viitor se va încerca formarea unei alte majorităţi.
"Nu UDMR va decide dacă se schimbă Guvernul sau nu. Acest lucru depinde de majoritatea parlamentară şi depinde şi de voturile UDMR. Dar în acest moment, n-am cunoştinţă că ar exista din partea Opoziţiei o intenţie imediată de a forma o anumită majoritate. Bănuiesc că mai curând sau mai târziu probabil că la anul se va încerca formarea unei alte majorităţi şi atunci noi înşine va trebui să vedem ce facem, dar decizia, după părerea mea, nu este a momentului", a mai spus fostul preşedinte al UDMR.
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor declarase săptămâna trecută, că Uniunea nu caută pretexte pentru ieşirea de la guvernare şi că, în momentul de faţă, încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat la vot şi care a fost resortul care a stat la baza votului electoratului maghiar.
Pe de altă parte, deputatul UNPR Răzvan-Ionuţ Tănase a anunţat, luni, plenul Camerei, că începând cu data de 19 noiembrie a părăsit grupul parlamentar al PSD, din care, ca membru UNPR, făcea parte, urmând să îşi desfăşoare activitatea ca deputat independent.
Deputatul Răzvan-Ionuţ Tănase a fost ales în circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, colegiul uninominal nr. 6 pe listele PPDD.
În iunie 2013, Tănase a demisionat din PPDD şi a activat ca deputat independent până în octombrie 2013, când s-a înscris în UNPR.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro