Intimplari inedite din lumea sportului tind sa depaseasca in ultima vreme, ca importanta si nivel de audienta alte intimplari ce, la rindul lor, merita sa tina temporar capul de afis al vremurilor in care traim. De exemplu, joia trecuta, incidentele de la un meci de fotbal disputat pe un stadion din Bucuresti au eclipsat complet moartea unui galatean care patrula prin deserturile afgane. Trebuie sa recunoastem ca spectacolul primeaza, dar si ca este vorba de evenimente ce duc la schimbari. Americanii au pierdut peste 4.000 de oameni in Irak si Afganistan, romanii - nici 20 (morti si raniti), adica foarte putini in comparatie cu cei ce mor in accidente pe soselele din Romania. In cazul nostru, nici in Afganistan si nici in Romania nu se schimba ceva. Sau poate ca da, insa mult prea greu ca sa ne dam seama. Daca, in acest caz, aruncarea brichetei in capul cuiva nu duce la nimic, in fotbal tocmai s-a vazut ca gestul poate avea urmari surprinzatoare: unii cistiga, desi aveau sanse foarte mici, altii trec brusc de la extaz la agonie. Daca n-ar fi imorala si ilegala, probabil ca aruncarea cu bricheta ar putea rezolva la fel de spactaculos o serie de probleme, nu numai pe stadioane, iar situatiile respective ar tine - nu-i asa? - primele pagini ale ziarelor si primele minute ale buletinelor de stiri. Dar e de asteptat ca extinderea nedoritului fenomen sa se rezume doar la unele stadioane, unde intrecerile sportive de mult nu mai sint vazute ca spectacole, ci veritabile lupte. Ce-ar fi ca sustinatorii lui Basescu si Tariceanu sa se masoare in aruncarea brichetelor? Sau ca problema controversatului cartier Cantemir/Siret sa fie transata in acelasi mod de autoritatile celor doua judete? Ca sa nu mai vorbim de conflicte sociale precum la CFR, in invatamint sau administratie. Greu de imaginat astfel de ipostaze, care insa au devenit obisnuite in tribunele marilor stadioane. Aparent, oalele se sparg iarasi in capul fumatorilor, dar gradina Domnului e mare. Relatarile partidelor au ajuns sa mentioneze si obiectele aruncate in teren. Pe linga brichete, ploua cu suruburi, monede si chiar cu telefoane mobile. Ceea ce reprezinta, la urma urmei, un mic semn de prosperitate intr-o tara unde statul acorda peste zece milioane de ajutoare sociale.