Metoda «Accidentul»: Un brăilean a vrut să scoată 5.000 euro de la o timişoreancă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Metoda «Accidentul»: Un brăilean a vrut să scoată 5.000 euro de la o timişoreancă

Un brăilean în vârstă de 28 de ani a vrut să fie mai bogat, peste noapte, cu 5.000 euro. Acesta a aplicat vechea metodă de înşelăciune, "Accidentul", sunând o timişoreancă şi spunându-i că tatăl ei a făcut accident şi are nevoie urgentă de suma menţionată anterior.
Totul s-a întâmplat miercuri seară, la Timişoara. Tânărul a sunat-o pe femeie şi i-a cerut 5.000 euro urgent. În momentul în care s-a întâlnit cu timişoreanca într-o zonă a oraşului pentru a primi banii ceruţi, poliţiştii au acţionat şi l-au prins în flagrant pe brăilean. "La data de 10 februarie anul curent, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 28 de ani, din Brăila, bănuit de înşelăciune prin metoda «Accidentul». În fapt, bănuitul ar fi apelat telefonic o tânără de 24 de ani şi, asumându-şi calităţi false, i-ar fi pretins 5.000 euro, invocând implicarea tatălui acesteia într-un accident de circulaţie soldat cu victime. Astfel, victima s-ar fi întâlnit cu bărbatul pe raza municipiului Timişoara pentru a-i înmâna o parte din suma solicitată, moment în care poliţiştii au organizat flagrantul", se arată în buletinul de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş.

Reţinut pentru 24 de ore şi apoi eliberat

Poliţiştii timişoreni l-au reţinut pe individ miercuri seară, în jurul orei 17.00, pentru 24 de ore. Brăileanul a stat o noapte în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş. Ieri seară, ordonanţa de reţinere urma să-i expire, iar tânărul să fie eliberat, pentru că procurorul nu a considerat necesară măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. "Procurorul a stabilit că se merge doar pe ordonanţă de reţinere. Nu necesită propunerea de arestare preventivă pentru o singură faptă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Dacă se va stabili că mai are şi alte fapte, atunci situaţia se va schimba, se vor lua măsurile legale şi chiar va fi arestat preventiv dacă situaţia o va impune", ne-au comunicat reprezentanţii Biroului de Presă al IPJ Timiş.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro