Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două atenţionări cod galben de ploi, ninsori şi intensificări ale vântului, valabile de miercuri de la ora 18.00 până vineri la ora 12.00. Va ploua, în unele zone vor fi lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va atinge la rafală viteze de peste 55 de kilometri pe oră.
De miercuri de la ora 18.00 până joi la ora 06.00 va ploua în jumătatea de est a ţării, iar în Dobrogea, Bărăgan şi în estul şi sudul Moldovei cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.
În a doua parte a nopţii, în grupele nordice ale Carpaţilor Orientali şi zonele deluroase aferente precipitaţiile vor fi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare.