* o parte dintre mesele special amenajate în cadrul Centrului de Agrement de pe Faleza Dunării pentru a găzdui partide de șah și table ale amatorilor, a rămas fără suprafețele de joc * acestea au fost realizate prin proiectul pe fonduri europene al Primăriei Municipiului Brăila, alături de montarea corabiei pentru copii și reamenajarea peisagistică a zonei din dreapta scenei * întrebat despre faptul că mesele respective au fost vandalizate, primarul Marian Dragomir a afirmat, cu părere de rău, că unele persoane se comportă de parcă ar fi oameni de Neanderthal și nu cetățeni ai unui oraș în anul 2021
Nu a durat prea mult până ce noul Centru de Agrement de pe Faleza Dunării din Brăila a ajuns să fie vandalizat de indivizi lipsiți de bun-simț. Așa cum se știe, Primăria Municipiului Brăila a demarat în 2018 un proiect pe fonduri europene în urma căruia au devenit funcționale, la începutul lui 2021, un parc de joacă pentru cei mici, sub forma unei corăbii, dar și spații de petrecere a timpului liber pentru tineri și pentru adulți, amenajate în zona din dreapta scenei de pe Faleză. Contractul pentru această lucrare a fost semnat în august 2019, lucrările au avut loc în 2020, iar parcul a fost deja pus la dispoziția celor mici în primele luni ale lui 2021. Pe lângă elementele de joacă pentru copii, acolo au fost montate, printre alte lucruri, mese și bănci, unde amatorii să se poată juca șah și table. Din păcate însă, câteva dintre mese deja au rămas fără suprafețele de joc, acestea fiind smulse din locurile unde fuseseră poziționate.
Contactat telefonic și întrebat în legătură cu faptul că spațiul respectiv a fost vandalizat, primarul Marian Dragomir, a afirmat cu părere de rău că, deși trăim într-un oraș civilizat în anul 2021, unii aleg să se comporte de parcă ar fi oameni de Neanderthal. Edilul-șef a precizat că stricăciunile se vor repara cu bani de la bugetul local și deși a dat de înțeles că nu este vorba despre sume foarte mari, acesta a dorit să atragă atenția că, din punctul său de vedere, regretabil este faptul că unele persoane recurg la astfel de gesturi urâte.
”Este trist că unii nu au înțeles că suntem în anul 2021 și se comportă de parcă ar fi oameni de Neanderthal. Din păcate, piesele deterioriate vor fi completate din bani publici. Ceea ce, repet, este trist. Nu costă mult, dar gestul în sine este problema. Pentru că noi cheltuim niște bani fără sens și niște oameni vor munci ca să le amplaseze din nou. Acolo erau suprafețe pentru șah și table. Probabil că le-au luat ca să aibă acasă table. Le era greu să își cumpere...”, a declarat Dragomir, dezamăgit.
Edilul-șef ne-a precizat că în zonele respective se strâng deseori tineri de liceu și că există posibilitatea ca în acest context să se fi produs stricăciunile.
Așa cum am mai anunțat, noul parc de pe Esplanada Dunării este o investiție de 1,3 milioane de lei susținută, în mare parte, din fonduri europene, respectiv 83% bani europeni, restul fiind suportat de la bugetul Primăriei Brăila. Aceasta a fost realizată de ”Sport Play Systems” din Turda (județul Cluj-Napoca), iar potrivit reprezentanților firmei, la momentul semnării contractului, toate materialele folosite pentru spațiile de joacă destinate copiilor au fost produse de “Lappset” din Finlanda.