* membrii Camerei Deputaților și a Senatului s-au reunit în data de 21 decembrie, pentru prezentarea și adoptarea raportului Comisiei de validare a mandatelor în noua legislatură și depunerea jurământului de către noii parlamentari * toți cei șapte parlamentari ai Județului Brăila și-au depus jurământul * ulterior, aceștia au transmis mesaje pe rețelele de socializare pentru a marca momentul
Cei șapte parlamentari ai Județului Brăila și-au intrat ”în pâine” începând de sâmbătă, 21 decembrie, când și-au depus jurământul de credință. Mai exact, în acest weekend, membrii Camerei Deputaților și ai Senatului s-au reunit pentru prezentarea şi adoptarea raportului Comisiei de validare a mandatelor în noua legislatură şi depunerea jurământului de către parlamentarii validaţi. În acest context, toți membrii Parlamentului reprezentanți ai Județului Brăila și-au început activitatea. Fără excepție, toți cei șapte parlamentari brăileni au venit cu mesaje pe rețelele de socializare pentru a marca momentul.
Senatorul PSD Brăila Sorin Moise este membru în Comisia pentru constituţionalitate și Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală. De asemenea, secretar în Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic.
”Am depus jurământul de credință în calitate de senator al Brăilei. A fost o zi plină de emoție pentru mine! Am mai spus-o și mă repet: este onoarea vieții mele să îi reprezint pe brăileni în Parlamentul României. O voi face cu decență, profesionalism și responsabilitate!”, a declarat Moise.
Colegul acestuia de la SOS România Brăila, Silviu Dorin Petrea este printre altele vicelider în cadrul grupului partidului său din Senat.
”De astăzi (sâmbătă, 21 decembrie), voi reprezenta brăilenii în Senatul României în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital și în Comisia de afaceri europene! De asemenea, voi fi Vice-leader în cadrul grupului S.O.S. România din Senatul României! Mulțumesc colegilor mei și doamnei Președinte Diana Iovanovici Șoșoacă pentru încrederea acordată! Cu Dumnezeu Înainte!”, a afirmat Petrea.
Din ce Comisii fac parte cei cinci deputați brăileni
În ceea ce o privește pe Doinița Ciocan, deputat PSD Brăila, aceasta este membru al Comisiei pentru politică economică, reforma și privatizare, dar și în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.
”Cu multă emoție și responsabilitate față de toți brăilenii care au avut încredere în mine, am depus jurământul de credință în calitate de deputat! Vă mulțumesc pentru această onoare! Întreaga mea carieră a fost ghidată de decență, bună-credință și profesionalism. La fel voi acționa și ca parlamentar, sprijinind cu toată determinarea dezvoltarea Brăilei!”, a declarat social-democrata după depunerea jurământului.
Colegul ei, PSD-istul Florin Mircea este vicelider al Grupului Parlamentar PSD, vicepreședinte al Comisiei pentru Antreprenoriat și Turism, membru în Comisia pentru transporturi și infrastructură și membru în Comisia pentru Apărare, ordine publică și siguranță națională.
”Astăzi (n.r. – 21 decembrie) am depus jurământul in Plenul Camerei Deputaților: «Jur credință patriei mele România. Jur să respect Constituția și legile țării. Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor! Așa să mă ajute Dumnezeu!»", a transmis Mircea pe Facebook.
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa , este vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Cameră.
”Astăzi, cu emoție și responsabilitate, am depus jurământul pentru al doilea mandat de deputat, hotărât să continui să lupt pentru Brăila și pentru fiecare dintre voi! Votul vostru mi-a dat puterea să merg mai departe, să reprezint cu demnitate interesele comunității noastre și să construim împreună un viitor mai bun. Mulțumesc pentru încredere! Promit să fiu vocea voastră în Parlament și să nu uit niciodată de unde am plecat”, a spus acesta.
Președintele AUR Brăila, omul de afaceri Florin Cîrligea este vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii. De asemenea, membru în Comisia pentru industrii și servicii.
”Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor!”, a declarat, scurt, Cîrligea, pe rețelele de socializare după depunerea jurământului.
În ceea ce o privește pe Andra Claudia Constantinescu, deputat SOS România Brăila, aceasta este membru în Comisia pentru afaceri europene.
”În data de 21 decembrie 2024, am depus jurământul de credință față de țară și popor, un moment cu o încărcătură emoțională profundă și o responsabilitate pe măsură. Este o onoare să îmi asum acest angajament și să lupt pentru interesele celor care m-au ales să îi reprezint. Cu devotament și determinare, voi face tot ce îmi stă în putere pentru a aduce schimbări pozitive și pentru a onora încrederea acordată”, a precizat Andra Constantinescu.