"Vrem să conturăm ordinea europeană împreună cu Rusia, nu împotriva ei", a continuat Merkel. In acelaşi timp, Angela Merkel a atenţionat că alipirea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia a fost "o încălcare a dreptului internaţional".
Prin urmare, a subliniat ea, "Germania şi Franţa nu îşi vor slăbi eforturile, ci vor face totul pentru ca Ucraina să meargă pe o cale a sa, care să respecte integritatea teritorială".
Însă, a recunoscut cancelarul german, procesul de restabilire a păcii în estul Ucrainei va fi "foarte dificil". Totodată, Angela Merkel nu a exclus posibilitatea înăspririi sancţiunilor împotriva Rusiei dacă nu se va respecta armistiţiul intrat în vigoare duminică în estul Ucrainei.
Anterior, la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, care a avut loc la 7 februarie, cancelarul Germaniei a declarat, de asemenea, că "Europa vrea să-şi contureze securitatea împreună că Rusia, nu împotriva ei".
Liderii occidentali şi Kievul acuză Rusia că alimentează conflictul furnizându-le arme şi antrenându-i pe separatiştii proruşi care luptă împotriva forţelor ucrainene în estul Ucrainei, dar şi că trimite trupe peste graniţă pentru a participa la lupte.