În acelaşi timp, Merkel a spus, în cadrul vizitei sale la Chişinău de miercuri, că UE se angajează să acorde R. Moldova anul viitor aproximativ 122 milioane de euro în calitate de asistenţă.
"Noi vom majora în acest an asistenţa noastră bilaterală de la 4,5 la 15 milioane de euro - ceea ce reprezintă o majorare de trei ori. Aceasta este intenţia noastră, să avem o stabilizare şi consolidare a cooperării noastre politice şi economice. De asemenea, noi contribuim şi la fondurile europene acordate R. Moldova. Uniunea Europeană se angajează pentru anul viitor să acorde Republicii Moldova o asistenţă în valoare totală de 122 de milioane de euro. Acest angajament nu este un scop în sine, dar este expresia consolidării şi susţinerii forţelor proprii, a forţelor cetăţenilor Republicii Moldova, de a obţine un succes", a declarat Angela Merkel.
Angela Merkel este primul cancelar german care a vizitat R. Moldova.