Un brăilean de 69 de ani, care mergea pe marginea şoselei, în localitatea Vărsătura, s-a trezit lovit de o maşină. La volan se afla un bucureştean care nu a fost atent.
Pe 9 septembrie, ora 19.30, Eugen T. (28 de ani), din municipiul Bucureşti, conducea autoturismul proprietate personală, pe DE 584, pe raza localităţii Vărsătura. Şoferul se deplasa pe direcţia de mers Slobozia-Brăila. Din cauza neatenţiei în conducere, acesta l-a lovit cu partea laterală dreapta pe Mihalache C. (69 de ani), din Brăila, care se deplasa pe acostamentul drumului. "În urma accidentului, el a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând, în cazul victimei, o concentraţie alcoolică de 0,35 mg/l în aerul expirat", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.