Mercur scos la vânzare după 30 de ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mercur scos la vânzare după 30 de ani

Gheorghe B. a fost prins în flagrant, joi, de poliţişti de la Biroul de Ordine Publică, în timp ce oferea spre vânzare, în apropierea unei pieţe din municipiu, 2,3 kg dintr-o substanţă de culoare argintie, ce părea a fi mercur. Continuând investigaţiile, poliţiştii au mai găsit într-un imobil părăsit un recipient cu încă 1,650 kg din aceeaşi substanţă, ascunsă acolo tot de brăileanul în cauză. Acesta a declarat că a sustras substanţa din incinta fostului Combinat Chimic, în urmă cu circa 30 de ani, când era angajat. Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de substanţe toxic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro