Pe 22 iulie, la Ianca, va fi comemorat unul dintre cei mai buni fotbalişti care au evoluat de-a lungul timpului în judeţul Brăila, Ştefan Vrăbioru. Un jucător care s-a remarcat la Ianca şi apoi a fost dorit de Astra Ploieşti, formaţie la care a şi ajuns dealtfel în anul 1999, numai că în primul său meci, cel din Giuleşti cu Rapid, în minutul 70, a căzut pe gazon şi toate încercările medicilor de a-l readuce la viaţă au fost în zadar.
Pentru că Ştefan Vrăbioru a însemnat ceva pentru fotbalul din Ianca, un fost coechipier, Viorel Ciucaşu, a luat iniţiativa de a-l comemora în urmă cu trei ani, astfel că Memorialul "Ştefan Vrăbioru" a ajuns la a treia ediţie.
Duminică, 22 iulie, pe stadionul care îi poartă numele, va avea loc un meci de old boys între jucătorii brăileni şi cei din Ianca şi din localităţile limitrofe oraşului, care au evoluat la Petrolul şi care au semnat pagini importante din istoria acestui fost mare club de fotbal din Ianca.
Astfel că, din prima echipă vor face parte Ailuţoaie, Drogeanu, Nicu Jica, Mocanu, N. Anghel, Săvescu, Baciu, Ciorăşteanu, Fătu, Podoabă, iar din cealaltă, Jalbă, Caraman, Ciucaşu, Berceanu, Melţer, Sterpu, Tăbârcă, Hrincă, Nazâru, I. Anghel, Gagu, Guşă.
Vor mai fi prezenţi fratele şi vărul jucătorului comemorat, Cameluş Vrăbioru şi respectiv Alexandru Sterian, foştii antrenori ai Petrolului, Şerban Trofin, Ionel Iuga, Iacob Carst, Nicolae Mihalache precum şi fostul preşedinte al clubului, Iancu Teodorescu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.