Mergi la conţinutul principal

In memoria Georgetei Crainic

Muzeul Brailei a fost, ieri, gazda lansarii unui volum de poezii post mortem, al Georgetei Crainic.
Moderatorul intilnirii a fost Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei, iar invitati sa vorbeasca despre Georgeta Crainic ca artist plastic si ca artist al cuvintului au fost directorul adjunct al Muzeului, conf. univ. dr. Zamfir Balan, Maria Stoica, sef sectie Arta din cadrul Muzeului si sotul poetei, Valeriu Crainic.
"Aceasta lucrare reprezinta si dorinta domnului Valeriu Crainic, intr-un fel implinind un testament si o promisiune facuta doamnei Crainic inainte de a trece in lumea de dincolo. In ceea ce ne priveste, datoria noastra este aceea de a pastra, de a valorifica si de a transmite mai departe generatiilor ce vin, tot ceea ce s-a acumulat in plan stintific si cultural", a apreciat Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei.
Maria Stoica a evocat-o pe Georgeta Crainic ca artist plastic: "Avem in colectia Muzeului nostru trei dintre lucrarile care au figurat in expozitia retrospectiva din anul 2000 de la Montreal, este vorba de trei dintre cele mai bune lucrari pe care le-a pictat Georgeta Crainic. Ea s-a dedicat in exclusivitate artelor, in egala masura, literaturii si picturii. Georgeta Crainic s-a folosit de cele doua arte ca de doua limbaje complementare prin care isi exprima emotiile, sentimentele, viata".
La rindul sau, conf. univ. dr. Zamfir Balan a vorbit despre Georgeta Crainic ca artist al cuvintului: "Experienta cuvintului cind este vorba de Georgeta Crainic este una dintre cele mai interesante, pentru ca toata lumea a stiut, pina de curind, ca este doar artist plastic. Am incercat in acest volum sa prezentam ipostaza de poet a Georgetei Crainic impartind poeziile in citeva subcapitole. Sint multe texte care au o nota nostalgica vizind locurile de bastina, experientele anilor dintii".
Volumul de poezii a fost publicat integral din banii familiei Crainic.
Georgeta Crainic s-a nascut pe 20 decembrie 1926, la Ianca si a trecut in lumea celor drepti pe 29 decembrie 2005, la Montreal.
Ca pictorita a participat la expozitii de grup in Canada. A scris proza si poezie, publicind in ziare si reviste din Canada, Statele Unite, Brazilia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro