Un ploieştean care făcea parte dintr-un grup organizat în transportul şi comercializarea ţigărilor de contrabandă a fost prins de ofiţerii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Brăila.
În baza unor informaţii referitoare la transporturi ilegale de ţigări, poliţiştii l-au depistat în trafic, pe DN 2B, pe Cristian M. (38 de ani) din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, în timp ce transporta cu o autoutilitară 46.125 de pachete cu ţigări de diferite mărci, unele din Republica Moldova şi altele netimbrate. Întrucât şoferul nu deţinea documente legale privind provenienţa încărcăturii, oamenii legii l-au condus la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila pentru cercetări, ţigările fiind ridicate în vederea confiscării. De asemenea, cu ocazia controlului corporal sumar, asupra suspectului a fost găsită suma de 32.251 de lei, iar în cabina autoutilitarei o staţie de emisie-recepţie, ce au fost ridicate pe bază de proces-verbal, în vederea continuării cercetărilor. "Întrucât existau date că acesta face parte dintr-un grup organizat care transportă şi comercializează ţigări de contrabandă, dosarul a fost înaintat Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism Galaţi, spre competentă soluţionare", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.