Membrii reţelei "Pleşcan" rămân cu pedeapsa maximă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Membrii reţelei "Pleşcan" rămân cu pedeapsa maximă

* judecătorii brăileni i-au condamnat pe 7 dintre membrii grupării "Pleşcan" la o pedeapsă binemeritată de câte 8 ani de închisoare * singurul care nu a fost condamnat încă este "şeful de trib", aflat la închisoare în Franţa

Membrii celei mai mari reţele de traficanţi de persoane din Brăila, care au trimis la cerşit în Franţa persoane sărmane sau cu handicap, au mai primit o lovitură sub centură. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au respins ca nefondate apelurile formulate de membrii reţelei "Pleşcan" împotriva sentinţei Tribunalului Brăila. În luna martie, şapte persoane au fost condamnate la câte 8 ani închisoare pentru trafic de persoane şi asociere în grup infracţional. Traficanţii au considerat că pedepsele sunt prea dure şi le-au contestat, însă fără sorţi de izbândă. "Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Pleşcan Liontina, Pleşcan Cătălin, Pleşcan Romeo - Ilie, Pleşcan Gheorghiţă, Pleşcan Marian, Cristea Marian şi Mavroian Veronica împotriva sentinţei penale nr. 45 din 11.03.2011 a Tribunalului Brăila. Menţine starea de arest a inculpaţilor. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în soluţia Curţii de Apel Galaţi.
Singurul care nu a fost condamnat încă este "şeful de trib", Constantin Pleşcan, aflat la închisoare în Franţa. În luna mai, un membru al reţelei, Gheorghiţă Pleşcan, a mai primit 8 ani de închisoare într-un alt dosar. Potrivit anchetatorilor, acesta a racolat o persoană cu handicap care locuieşte la Căminul pentru Persoane Asistate Brăila şi a trimis-o la cerşit în Franţa.

Traficanţii le promiteau bani frumoşi cerşetorilor

În anul 2009, Constantin Pleşcan (54 de ani), zis "Raj", a pus pe picioare o "afacere" ce avea să îi aducă sute de euro în buzunare, respectiv o reţea de cerşetori. Bărbatul, împreună cu soţia, copiii şi alte două cunoştinţe, a reuşit să facă bani frumoşi de pe urma unor persoane sărmane, pe care le trimitea în Franţa, le obliga să cerşească şi le lua apoi banii obţinuţi, invocând diferite "datorii". Capul familiei era cel care coordona afacerea, în timp de soţia sa, Liontina (51 de ani), fiii lor, Cătălin (31 de ani), Gheorghiţă (23 de ani), zis "Nandu", Marian (22 de ani), Robert (33 de ani), ginerele lui Constantin, Romeo Ilie Pleşcan (29 de ani), zis "Jumară", şi alte două persoane, Marian Cristea (32 de ani), zis "Pârtea" şi Veronica Mavroian (20 de ani), concubina lui Gheorghiţă Pleşcan, se ocupau de racolarea şi supravegherea cerşetorilor. Potrivit anchetatorilor, membrii reţelei racolau persoane de etnie romă, cu situaţia materială precară, cărora le promiteau câştiguri materiale însemnate sau împărţirea sumelor de bani obţinute din cerşit. Ulterior însă, indivizii nu îşi mai respectau promisiunea şi profitau de neştiinţa persoanelor racolate, care, pe fondul unui nivel de cultură scăzut, nu îşi puteau contabiliza câştigurile. Cel mai uşor cădeau în plasa traficanţilor de persoane, brăileni cu dizabilităţi fizice sau retard mintal, de a căror stare inculpaţii au profitat.
Afacerea familiei Pleşcan a fost însă dată peste cap de poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate şi procurorii DIICOT Brăila. Aflaţi de mai mult timp pe urmele reţelei, la sfârşitul lunii mai 2010, aceştia au reuşit să oprească din drum un microbuz în care se aflau 20 de persoane cu dizabilităţi, ce urmau să fie exploatate prin cerşetorie în Franţa. La domiciliul familiei Pleşcan, au fost identificate alte persoane pregătite pentru a fi trimise la cerşit în Franţa. Procurorii i-au reţinut atunci pe Cătălin Pleşcan şi pe mama sa, aceştia fiind cazaţi în spatele gratiilor. Rând pe rând, şi ceilalţi membri ai grupării au fost capturaţi şi trimişi după gratii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro