Mergi la conţinutul principal

Mel Gibson va deveni tată pentru a noua oară la 60 de ani

Actorul şi regizorul Mel Gibson, în vârstă de 60 de ani, va deveni în curând tată pentru a noua oară, întrucât partenera de viaţă a starului, Rosalind Ross, este însărcinată cu primul copil al cuplului, a anunţat presa internaţională, citată de contactmusic.com citat de News.ro.

Actuala parteneră de viaţă a cineastului, Rosalind Ross are 26 de ani, iar potrivit presei americane, starul american de origine australiană şi iubita lui sunt ”încântaţi” de vestea că vor avea un copil.

”Mel şi Rose sunt încântaţi de acest bebeluş. Mel adoră să fie tată, iar el şi Rose abia aşteaptă să devină părinţi. Ultimii doi ani au fost unii dintre cei mai fericiţi din viaţa lui Mel”, a dezvăluit o sursă pentru revista People.

Mel Gibson are deja opt copii: şapte cu fosta lui soţie, Robyn Moore - Hannah, în vârstă de 36 de ani, gemenii Christian şi Edward, în vârstă de 34 de ani, William, în vârstă de 31 de ani, Louis, în vârstă de 28 de ani, Milo, în vârstă de 26 de ani şi Thomas, în vârstă de 17 ani - şi o fiică în vârstă de şase ani - Lucia - cu o fostă iubită, Oksana Grigorieva.

Rosalind Ross este o fostă campioană în concursuri ecvestre, devenită între timp scenarist. În ianuarie, cuplul şi-a oficializat relaţia, iar Mel Gibson şi Rosalind Ross au păşit împreună, ţinându-se de mână, pe covorul roşu de la gala de decernare a Globurilor de Aur.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro