• asta s-a creionat, vineri, în cadrul unei întâlniri a conducerii CJ Brăila, reprezentanţii “Transgaz” SA şi primarii din judeţ • aceştia vor să organizeze o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară la care să adere cât mai mulţi dintre primarii de oraşe şi comune pentru a extinde reţeaua de gaze, astfel încât să se ajungă la a avea un singur distribuitor în tot judeţul • potrivit preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, prin acest proiect se va încerca atragerea de fonduri europene, deşi înainte de asta, studiile de fezabilitate vor trebui suportate de la bugetele locale ale fiecărui UAT doritor în parte
Conducerea Consiliului Judeţean Brăila le-a prezentat, vineri, o ofertă interesantă primarilor privind posibilitatea extinderii reţelei de gaze naturale la nivelul întregului judeţ şi racordarea a cât mai multor locuitori la aceasta în următorii ani. Este vorba despre organizarea într-o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară la care să adere cât mai mulţi dintre primari, pentru un proiect comun realizat în parteneriat cu “Transgaz” SA, care să conducă în cele din urmă la o reţea cât mai amplă, cu un număr mare de abonaţi, şi deci, la perspective avantajoase pentru viitori investitori, dar şi un posibil distribuitor unic cu preţuri avantajoase pe întreg judeţul în următorii ani. Potrivit preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, pentru acest mega-proiect investiţional se va încerca atragerea de fonduri europene, fonduri guvernamentale sau se va apela la fondul naţional de investiţii. Dar înainte de a se ajunge aici, toţi primarii de comune şi oraşe brăilene vor trebui să realizeze, din fonduri proprii, studii de fezabilitate privind volumul de gaze necesar pentru abonanţii prezenţi şi viitori pe fiecare Unitate Administrativ Teritorială (UAT) în parte.
Asta le-au spus pe scurt Chiriac şi reprezentanţii “Transgaz” primarilor prezenţi la întâlnirea ce a avut în Sala Mare a Palatului Administrativ.
La prezidiu a fost prezent directorul departamentului Dezvoltare al “Transgaz”, Ion Tătaru, Viorel Sandu, consilierul directorului general al companiei, Achim Munteanu, şeful atelierului de proiectare, precum şi directorul teritorial al “Transgaz” la Brăila, Nicuşor Dumitru.
Potrivit lui Tătaru, Transgaz este o societate cu capital majoritar de stat, în care principalul acţionar este Ministerul Economiei (peste 58%), iar principala activitate o reprezintă transportul gazului prin conducte. După cum se ştie, directorul general al Transgaz este brăileanul Ion Sterian. Pentru a respecta directivele europene, activitatea companiei - transport, distribuţie şi producţie -, s-a separat în 2000, astfel că “Romgaz” se ocupă cu extracţia gazelor, “Distrigaz” le distribuie, iar “Transgaz” le transportă. Acesta a ţinut să puncteze că societatea are peste 13.300 km de conducte ce aparţin Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale, dar pe care “Transgaz” le are în concesiune, le întreţine şi modernizează. De asemenea, că finanţarea societăţii se face strict din tariful pe care îl impune şi care este reglementat de Autoritatea Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
“Domnilor primari, principalul obiectiv al dumneavoastră este să vă organizaţi într-o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară. Să vă elaboraţi studiul de fezabilitate pe fiecare unitate administrativ teritorială. Aceasta se face cu personal autorizat, sunt firme autorizate de ANRE. Şi noi, «Transgaz» suntem alături de dumneavoastră să vă ajutăm să găsiţi o firmă serioasă, în primul rând. Să vă recomandăm. Iar aceste studii de fezabilitate se avizează la nivelul UAT-urilor. Mare atenţie! Trebuie să cuprindeţi în aceste studii de fezabilitate şi potenţiale dezvoltări, să fie cât mai atractiv pentru viitorii concesionari ai serviciului de distribuţie. (...) După ce s-au ales aceşti concesionari, noi vom face racordul şi staţia de reglare-măsurare. Transgaz, ce face? În momentul în care sunt primării, UAT-uri care se află în zone unde nu există Sistem Naţional de Transport, se ocupă de extinderea SNT-ului. Facem nişte studii tehnico-economice, studii care se fac în condiţii de eficienţă economică şi dacă sunt eficiente le cuprindem în programul nostru de dezvoltare şi facem conducta de înaltă presiune, în care se va racorda viitoarea distribuţie. Cam aceştia ar fi primii paşi”, le-a transmis Tătaru primarilor, cu precizarea că a gândit deja o schemă privind organizarea localităţilor pe patru grupări: Nord, Vest, Sud-Vest şi Centru. Unele dintre localităţi nu au fost menţionate în aceste scheme, dar li s-a promis primarilor că se vor putea alătura asociaţiei, fără probleme.
Chiriac i-a îndemnat pe primari să adere la acest demers
Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a ţinut să le transmită primarilor că i se pare o iniţiativă bună cea a reprezentanţilor “Transgaz”, motiv pentru care a decis să o susţină. Acesta le-a explicat primarilor paşii care vor urma.
“Primul lucru este acest ADI. Trebuie să fim cu toţii în acest ADI pentru ca acest mare proiect să fie sustenabil. A doua etapă este întocmirea studiilor de fezabilitate a fiecărui UAT. El va fi prezentat, votat automat în Consiliile Locale, aprobat şi dat către ADI. După ce se vor strânge toate - cu informaţii despre fiecare consumator, cât va costa, absolut tot -, se va face întreg planul de dezvoltare a reţelei de gaze din judeţul Brăila cu fiecare UAT în parte. Chiar dacă unii dintre dumneavoastră aveţi avize, autorizaţii, chiar dacă veţi merge mai departe singuri, viitorul va fi acest ADI. Cu siguranţă pentru un viitor distribuitor de gaz va fi mai sustenabil dacă există 4.000 - 10.000 de consumatori decât 200 cât va avea un singur UAT. Asta este ideea de principiu, să venim cu un proiect integrat, pentru un distribuitor, pentru tot judeţul Brăila”, a explicat Chiriac.
Unii dintre primari nu au primit prea bine ideea de a cheltui bani în avans pe un proiect de ale cărui rezultate nu sunt siguri, iar unii au solicitat ca Asociaţia să realizeze studiile de fezabilitate pentru întreaga reţea, ca un master-plan. Li s-a răspuns că nu se poate face altfel decât prin studii de fezabilitate realizate separat şi asumate de fiecare Primărie în parte, prinse într-un proiect complex pentru care se va solicita ulterior finanţare. Cum Chiriac le-a transmis primarilor că nu trebuie să fugă de responsabilitate, replica nu a trecut netaxată, chiar de către unul dintre primarii PSD-işti.
“Nu domnule preşedinte, nu fugim de responsabilitate, dar vă dau exemplul de la ADI Dunărea, unde suntem atâţia membri, plătim cotizaţii, iar în cadrul master planului au fost aprobate lucrări de canalizare în localităţile mari, iar în localităţi precum Stăncuţa, de gradul 2 şi alte localităţi sunt în 2028 şi fără sursă de finanţare. Înţelegeţi dumneavoastră? Şi noi răspundem în faţa cetăţenilor şi a consilierilor. Noi nu fugim de responsabilitate”, a afirmat Nicu Turcu, primarul comunei Stăncuţa.
Cei mai mulţi şefi de oraşe şi comune s-au arătat interesaţi totuşi de propunerea “Transgaz” şi au discutat personal cu directorul Ion Tătaru, care le-a explicat punctual pe harta judeţului, cum va arăta viitoarea reţea.
Precizăm că mulţi primari s-au plâns totuşi privind presiunea financiară pe care un atare proiect o va pune pe buzunarul localinicilor, lucru recunoscut şi de preşedintele CJ Brăila. Chiriac a ţinut să sublinieze că acesta este viitorul, iar investiţia va merita în cele din urmă.