* chiar dacă faţă de alţi ani deficitul de medici de familie din judeţul Brăila este mult mai mic, încă sunt comune şi sate unde se resimte lipsa unui astfel de specialist, iar pentru locuitorii din mediul rural asta înseamnă timp şi bani în plus cheltuiţi pe drumurile care duc la oraş * însă, chiar şi acolo unde există medici, aceştia sunt greu de găsit pentru că deservesc pacienţi şi din mediul urban
Ana-Maria DOBRE
Judeţul Brăila numără, la ora actuală, 132 de medici de familie, cu 12 mai puţini faţă de cât prevede normativul. 92 de medici de familie deservesc mediul urban, iar restul de 40, comunele şi satele din judeţ. Şi, chiar dacă în teorie, deficitul pare unul mic, realitatea din teren confirmă nevoia acută de medici de familie, chiar şi acolo unde aceştia există. Conform CJAS Brăila este nevoie de medici atât la oraş, cât şi la sat. ”92 de medici sunt în mediul urban şi am mai avea nevoie de 6, iar în rural avem 40 de medici şi tot de 6 medici am mai avea nevoie. Am mai avea nevoie la Cireşu, Galbenu, Roşiori, Salcia Tudor, Stăncuţa şi Vişani”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Brăila, jurista Ionela Fecioru. Şi dacă la oraş mai e cum mai e, pentru că există mai multe opţiuni la îndemână pentru pacienţi, în mediul rural, lipsa unui medic înseamnă timp şi bani în plus cheltuiţi pe drumurile care duc la un consult. Cu astfel de probleme se confruntă 28 de localităţi brăilene, sate componente a 6 comune, care numără peste 10.000 de suflete. Este vorba despre Cireşu, Galbenu, Roşiori, Salcia Tudor, Stăncuţa şi Vişani, comune care au medici de familie insuficienţi pentru a deservi populaţia. Dar astfel de probleme ne-au fost semnalate chiar şi din comunele care au, cel puţin pe hârtie, suficienţi medici de familie, cum este şi comuna Viziru. O localnică de aici ne-a scris, recent, despre criza de medici din satul Lanurile, criticând maniera în care, recent, medicul de familie ar fi plecat brusc, pe neanunţate şi ar fi pus lacătul pe uşă definitiv. ”În satul Lanurile medicul de familie (...) a închis cabinetul şi a predat cheile la Primăria comunei Viziru. Nu a pus nici un anunţ pentru persoanele cu tratament lunar care nu au acces la reţeta pentru medicamentele care-i ţin în viaţă. Vi se pare corect să găseşti o poartă încuiată şi un sigiliu pe uşă şi să dai bani pentru un tratament care e compensat de statul român unde plătim impozite şi taxe? Vi se pare corect faţă de pacienţii de pe urma cărora a încasat lunar doamna doctor sume de bani de la Casa de Sănătate? ”, se plângea, zilele trecute, pe adresa redacţiei Obiectiv, o localnică din satul Lanurile, F.D. Contactat şi întrebat despre aspectele semnalate şi despre deficitul de medici de aici, primarul comunei Viziru a explicat situaţia, infirmând, pe alocuri, nemulţumirile localnicei. ”Nu este adevărat. Nu a pus nimeni lacătul pe uşă. Într-adevăr, doamna doctor m-a anunţat că va pleca, a depus o cerere, a făcut inventarul, deci nu a plecat aşa brusc, fără să anunţe. A câştigat un concurs pentru un post în altă parte şi am înţeles. Dar de la 1 octombrie vom avea din nou medic aici. Am făcut tot demersul pentru a avea medic de familie în comună, chiar am lăsat un număr de telefon acolo, să-i ajut pe toţi cei care au nevoie de o informaţie. Şi noi mai avem un medic în Viziru, care ne stă la dispoziţie şi ne ajută cu tot ce avem nevoie şi pentru Lanurile, deci n-am rămas aşa... Este un medic care va veni două zile pe săptămână, deci nu va fi stabil pentru că are şi la Brăila pacienţi”, a declarat pentru Obiectiv, primarul comunei Viziru, Măcrineanu Ana-Cornelia.
Însumat, la nivel naţional, peste 1.400 de localităţi din România se confruntă cu o lipsă completă sau deficit de medici de familie şi, din păcate, problemele sunt vechi şi bine cunoscute şi de către edili, cei care, în fond, deţin cheile acestor dispensare sau cabinete medicale.