Hotararea de Guvern care permite compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionarii cu pensii de pana la 600 de lei, de la 1 martie, va da batai de cap atat medicilor si farmacistilor, dar mai ales beneficiarilor. Pentru a putea obtine aceste retete, pensionarii care au pensii de pana la 600 lei, trebuie sa se prezinte la medic cu actul de identitate, ultimul talon de pensie si trebuie sa semneze o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte faptul ca nu realizeaza alte venituri pe langa pensie. Medicul va consemna toate datele in fisa si in registrul de consultatie si va opri declaratia la fisa pacientului. "Atentie foarte mare la pensionarii cu pensii de pana la 600 lei, ei trebuie sa fie in deplinatatea facultatilor mintale, trebuie sa fie capabili sa dea si sa-si asume o declaratie pe proprie raspundere sau sa aiba un tutore legal, care sa ateste cele consemnate in declaratie", a avertizat dr. Mariana Tarachiu, presedintele director general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Braila. Medicii, in mod special medicii de familie, vor primi pana la 1 martie noile formulare de retete pe care vor trebui sa prescrie separat pentru pensionarii cu pensii de pana la 600 lei, medicamentele din lista B, care pana acum aveau nivel de compensare de 50% pentru toti asiguratii. "Retetele pentru pensionarii cu pensii de pana la 600 lei pentru medicamente din lista B vor fi prescrise separat, valoarea maxima a retetei fiind 300 lei, calculata la pretul de referinta", a precizat dr. Mariana Tarachiu. Potrivit noilor reglementari, farmaciile vor avea o alta modalitate de inregistrare, facturare si raportare a medicamentelor. Conducerea CJAS Braila a comunicat vineri, 27 februarie, modificarile la modalitatea de prescriere a retetelor compensate pentru pensionari, atat farmaciilor cat si medicilor de familie.