Vicecampione naţionale au devenit atât echipajul feminin de kaiac 4 pe distanţa de 4000 m, în componenţa Mihaela Sterpu, Adelina Mormocea, Andreea Nedelcu, Ştefania Ion, cât şi cel masculin de canoe 4 pe aceeaşi distanţă format din Eduard Toader, Cosmin Simion, Georgian Dobrin şi Antonel Văsii.
"Ţinând cont de faptul că anul trecut nu am obţinut nicio medalie rezultatele din 2009 sunt mulţumitoare, două medalii şi multe locuri cinci. Din cauza condiţiilor meteo am început mai târziu antrenamentele pe Dunăre, însă până la concursurile din vară avem tot timpul să ne pregătim şi să obţinem rezultate superioare", a declarat Tinca Amza, directoarea CSM-ului.
Tot în aceeaşi perioadă, boxerii juniori au participat la naţionalele de juniori de la Ploieşti, unde au cucerit două medalii de bronz.
Florin Lambru l-a învins la puncte în primul meci pe timişoreanul Răzvan Niţă, iar în cel de-al doilea s-a impus prin abandon, în repriza întâi în faţa faţa lui Bogdan Pop de la CSS Baia Mare.
În semifinale însă Lambru a pierdut la puncte, după un meci foarte echilibrat în faţa lui Cosmin Vasile de la CSS nr. 5 Bucureşti.
La categoria 57 kg, Alexandru Cuciureanu, cap de serie numărul unu l-a învins prin abandon, în repriza întâi, pe Claudiu Pop de la Universitatea Cluj însă după aceea a pierdut în semifinale meciul cu Mihai Chirilă de la Crişul Oradea.
"Nu sunt mulţumită deloc de rezultatul lui Cuciureanu. El este component al lotului naţional, avea obiectiv internaţional în acest an şi pentru a-l atinge trebuia să cucerească medalia de aur", a mai adăugat Tinca Amza.