• performanţa îi aparţine brăileanului Paul Scurtu • medaliat cu aur, Scurtu s-a calificat şi la Campionatul Balcanic • “Pentru a ajunge în Turcia, sportivul are nevoie de sprijinul oamenilor cu potenţă financiară din Brăila”, este mesajul transmis de antrenoarea Carmen Constantin
La prima competiţie oficială din acest an, Campionatul Naţional de judo rezervat categoriei de vârstă U18, de la Deva, CSM Brăila a cucerit un titlu naţional. Paul Scurtu şi-a adjudecat medalia de aur la categoria 66 kg, într-o grupă cu 33 de sportivi la start. Brăileanul a disputat cinci meciuri şi pe toate le-a câştigat. Astfel că, după 25 de ani, secţia de judo de la CSM Brăila cucereşte o medalie de aur la băieţi, prin Paul Scurtu.
Sportivul a revenit duminica trecută la Brăila, iar miercuri dimineaţă a plecat la lotul naţional pentru un stagiu de pregătire în vederea CampionatuluiEuropean de judo care va avea loc în perioada 9-13 aprilie, în Bulgaria. Până atunci brăileanul va mai participa la două competiţii internaţionale. Paul Scurtu va reprezenta România la o Cupă Mondială. De asemenea, pentru că a cucerit titlul de campion naţional, sportivul pregătit de antrenoarea Carmen Constantin a fost selecţionat în echipa României pentru Campionatul Balcanic. O competiţie care va avea loc în Turcia, în perioada 24-26 aprilie.
Există însă un impediment care stă în calea brăileanului pentru a ajunge să participe la Campionatul Balcanic. Federaţia Română de Judo asigură doar transportul sportivilor de la Bucureşti în Turcia nu şi celelalte condiţii pentru participare. În acest sens, antrenoarea Carmen Constantin face un apel la oamenii cu potenţă financiară pentru ca sportivul să poată concura la această competiţie internaţională.
“Fac un apel către posibilii sponsori care doresc să ne sprijine financiar pentru ca sportivul de la CSM Brăila să participe la Campionatul Balcanic. Federaţia nu poate asigura decât transportul până în Turcia, iar legal clubul CSM Brăila nu poate suporta nicio competiţie internaţională. Aşa spune legea. Eu sper ca apelul nostru să aibă impactul dorit de noi şi acest copil să poată ajunge la o competiţie unde s-a calificat după ce a cucerit titlul naţional”, ne-a declarat antrenoarea Carmen Constantin.
La competiţia de la Deva, Andreea Marinescu s-a clasat pe locul al 7-lea la categoria 52 kg, iar Maria Naidin a ocupat poziţia a 5-a la categoria 44 kg. O evoluţei meritorie a avut-o şi Bogdan Stanciu, la categoria 60 kg.
“Rezultatele sunt bune, un titlu naţional la băieţi după 25 de ani este o realizare pentru clubul nostru. Naidin s-a clasat pe locul al 5-lea, asta în condiţiile în care la judo nu se acordă locul al 4-lea. Pot spune că secţia de judo a început cu dreptul anul competiţional”, a mai spus Carmen Constantin.