La sfârşitul anului trecut, la cel mai mare târg european de invenţii şi inovaţii, Eureka 2009, a participat şi prof. univ. dr. Constantin Stanciu, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Brăila, cu invenţia "Procedeu de obţinere a unor biocompozite" şi a fost recompensat cu medalia de argint.
Invenţia s-a materializat în urma finalizării unui contract de cercetare MENER, realizat în colaborare cu Institutul de cercetare pentru pielărie şi încălţăminte Bucureşti. Aceasta a fudamentat un nou concept de valorificare în comun a deşeurilor din industria de pielărie şi din industria celulozei, pentru obţinerea unor biocompozite speciale pentru industria de încălţăminte. Din colectivul de autori care a participat la realizarea invenţiei au mai făcut parte: Gabriel Zăinescu, directorul proiectului de cercetare, Victoria Brătulescu şi Luminiţa Albu de la Bucureşti.
"Am fost premiaţi pentru că s-a apreciat ideea valorificării complexe a deşeurilor din industria de pielărie, dar şi din industria fabricării hârtiei. Dintr-o tonă de piele rezultă 50% deşeuri. Acesta a fost punctul de plecare al invenţiei. Pe baza deşeurilor de piele şi a deşeurilor celulozice, s-a pus la punct o tehnologie de fabricare a unor cartoane speciale pentru industria de încălţăminte, folosite pentru realizarea branţurilor. Materialul are o porozitate controlată şi o rezistenţă mecanică superioară. Fabricarea industrială a acestui material s-ar putea face pe instalaţia existentă la Ceprohart Brăila, cu mici adaptări. Ceprohart s-a implicat în această problemă pentru a vedea exact cum s-ar putea fabrica acest material la ei pentru că instalaţia are nevoie de apă, de abur, de utilităţi, care sunt mai greu de adus acum, pentru că platforma a căzut", a precizat prof. univ. dr. Constantin Stanciu. Directorul de la Ceprohart, ing. Dan Buteică, a confirmat că problema se află în studiu. "Am avut o discuţie recentă la Institutul de pielărie de la Bucureşti, ca să identificăm posibilităţile de valorificare a acestei invenţii. A rămas ca într-o lună de zile să ne facă o vizită, să evaluăm posibilităţile de aplicare pe linia noastră tehnologică. Vom evalua potenţialul acestei invenţii şi vom lua o decizie", a precizat ing. Dan Buteică.
Invenţia a mai primit tot medalie de argint şi la târgul "Inventica 2009" de la Bucureşti. La Eureka, în 2009 s-au acordat 40 de medalii, din care 22 de aur, 15 de argint şi trei de bronz. Eureka este unul dintre cele mai importante târguri de invenţii şi inovaţii din Europa.