Astăzi, cele trei medaliate din 2013 ale secţiei de judo de la Clubului Sportiv Municipal, Cătălina Varvaruc, Teodora Naidin şi Andreea Marinescu, precum şi unul dintre sportivii de perspectivă, Gabriel Marcopol, pleacă împreună cu antrenoarea Carmen Constantin într-un cantonament montan la Horezu. În această perioadă sportivii vor efectua câte două antrenamente pe zi, ambele cu caracter fizic.
"Am avut ceva emoţii pentru că din cauza vremii multe trenuri au fost anulate, dar am scăpat de acest stres. Sâmbătă plecăm pentru zece zile la Horezu, o localitate în apropiere de Rm. Vâlcea, unde sportivii care au obiective importante în acest an îşi vor încărca bateriile. Vom face numai antrenamente cu caracter fizic, tehnico tactic ne vom pregăti la Brăila, unde avem condiţii foarte bune. În martie vom participa la câteva turnee amicale, iar din aprilie începem competiţiile oficiale", a declarat antrenoarea Carmen Constantin.