Meciurile de handbal masculin, supravegheate de jandarmii brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Meciurile de handbal masculin, supravegheate de jandarmii brăileni

Peste 60 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Brăila vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la turneul "Final Four" al Cupei României la handbal masculin, ediţia 2015 - 2016. Meciurile vor avea loc astăzi şi mâine, la Sala Polivalentă "Danubius" din municipiu.
Oamenii legii le recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină sau să efectueze orice operaţiune cu materiale pirotehnice. Asta înseamnă că spectatorii nu au voie să introducă în arena sportivă astfel de obiecte ce pot pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi din sală. Nici bannerele care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminare de orice fel şI violenţă nu sunt permise la meciurile ce urmează să se desfăşoare în Sala Polivalentă zilele acestea.
"Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciurilor, în apropierea şi în incinta arenei sportive", a declarat plt. maj. Sorin Neftode, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro