Conform aşteptărilor, ambele meciuri tur din semifinalele Cupei României - faza judeţeană la fotbal au fost echilibrate, cu multe faze de poartă, cu două eliminări, astfel că finalistele vor fi cunoscute abia după manşa de sâmbătă. Pe Municipal, Dacia Unirea 2 Brăila a controlat autoritar jocul în prima repriză, însă elevii lui Vasile Darie s-au lovit de forma excelentă a portarului Filip Ghighimoc. Dima (min. 4) i-a dat emoţii portarului advers, iar în minutul 13, la centrarea ideală a lui Niţă, Marin Iordache a luftat de la 3-4 metri. La faza imediat următoare pe lista ratărilor şi-a trecut numele şi atacantul gazdelor, Sorin Techiu. Acelaşi tacant a reluat mingea din voleu peste transversala porţii oaspeţilor în minutul 15, iar trei minute mai târziu a şutat plasat, însă Ghighimoc a avut o paradă salvatoare pentru formaţia sa. Ghighimoc (min. 22) a reuşit să scoată de pe linia porţii şi mingea şutată din apropiere de Niţă. Prima ocazie adevărată a oaspeţilor s-a derulat în minutul 27, când Liviu Boariu a rămas singur cu Mitrea dar a trimis mingea în bara din stânga a portarului brăilean. Un minut mai târziu, Drăguş l-a faultat în calitate de ultim apărător pe Niţă astfel că oaspeţii au jucat până la finalul partidei în inferioritate numerică. Până la pauză Iordache de la gazde, Smeu şi Vali Durbacă au irosit şanse bune de a marca. Contrar aşteptărilor, în repriza a doua, deşi a jucat cu un om mai puţin Sportul Chiscani a fost echipa mai periculoasă. Huţu i-a dat emoţii lui Mitrea în minutul 51, Costache şi-a încercat şansa de la distanţă în minutul 56 şi tot el a şutat cu efect de la 22 de metri, însă portarul gazdelor a scos, in extremis, mingea de sub transversală. Pe finalul partidei Niţă a centrat în faţa porţii, însă Techiu a luftat astfel că meciul s-a încheiat nedecis, 0-0. În cea de a doua semifinală, Victoria Traian a câştigat cu 2-1 prima manşă, iar golurile s-au înscris în prima repriză. Ciocan a reuşit o "dublă" în minutele 7 şi 32, iar golul oaspeţilor a fost înscris de Andrieş în minutul 30. Victoria Traian a evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 72, când Dorian Nistor a fost eliminat pentru un fault violent asupra unui adversar.
Dacia Unirea 2 Brăila: Mitrea - Gaşpar, Moroianu, Pârlog, N. Andrei - Dima, Niţă, P. Ioan, G. Gheorghe (min. 85: Vrânceanu) - M. Iordache (min. 72: Mucuţă), Techiu.
Sportul Chiscani: Ghighimoc - C. Boariu, Smeu, Drăguş, Zărnescu - L. Boariu (min. 88: Mirescu), Pascu, Costache, Huţu - V. Durbacă, Andrei C (min. 78: Milea).