• duminică, pe Municipal se întâlnesc Dacia Unirea 2 Brăila şi CS Făurei
Partida cea mai interesantă a etapei a 20-a a Ligii a IV-a este cea programată sâmbătă, pe stadionul “Mircea Ceicu” din localitatea Traian în care se întâlnesc Victoria Traian, locul al doilea, şi Viitorul Însurăţei, echipă care a cochetat câteva sezoane cu Liga a III-a. De asemenea, duminică şi pe Stadionul Municipal va avea loc un meci care merită văzut, cel dintre Dacia Unirea 2 Brăila şi lidera campionatului, CS Făurei. Pentru că partida va avea loc duminică, Dacia Unirea va putea beneficia de o serie de jucători de la prima formaţie şi va juca la victorie. CS Făurei vine de asemenea cu dorinţa de a mai bifa un succes asfel că se anunţă o partidă “incendiară”. În tur CS Făurei s-a impus cu 6-0 pe teren propriu, golurile fiind semnate de Percă, Pungă - 2, Bănel Nicoliţă, Stelian Nicoliţă şi Bardaş. “Este un meci foarte important pentru noi, nu trebuie să tratăm adversara după locul ocupat în clasament ci cu mare seriozitate deoarece vrem să câştigăm. Jucăm pe un teren bun, cu o echipă care probabil va avea în componenţă şi fotbalişti de la prima garnitură. Va fi un meci frumos, dar la finalul lui vrem să ne trecem în cont toate cele trei puncte. Sperăm să fim însoţiţi de cât mai mulţi suporteri”, a declarat Adrian Andrei, preşedintele echipei CS Făurei.
“Ţinând cont de valoarea echipei, CS Făurei este favorită la victorie. Noi o să încercăm să facem un joc bun, plăcut ochiului”, a precizat Vasile Darie, antrenorul satelitului Daciei Unirea.
Sâmbătă vor mai avea loc partide cu grad înalt de dificultate la Ianca şi la Movila Miresii.
Înaintea etapei a 20-a pe primul loc se află CS Făurei cu 52 de puncte, pe poziţia a doua se află Victoria Traian - 41 puncte, iar pe a treia, Victoria Cazasu cu 30 puncte.
Etapa a 20-a programează meciurile:
Gloria Movila Miresii - Dunărea Tichileşti
Dacia Unirea 2 Brăila - CS Făurei
Viitorul Ianca - Voinţa Şuţeşti
Voinţa Vişani - Victoria Cazasu
Victoria Traian - Viitorul Însurăţei