La mijlocul acestei săptămâni, LPS Brăila a disputat primul meci din ediţia 2015-2016 a Campionatului Naţional de handbal rezervat junioarelor II, iar rezultatul a fost unul foarte bun, victorie la scor, 33-13 în faţa echipei LPS Focşani. Meciul nu a avut istoric. Elevele profesorului Eugen Jelesneac s-au distanţat la şapte goluri, 9-2, în minutul 10, iar apoi şi-au tot mărit avantajul, astfel că la pauză brăilencele aveau un avans liniştitor, 20-4. În repriza a doua, la formaţia brăileană au mai evoluat şi o parte dintre jucătoarele de rezervă şi cu toate acestea declajul dintre echipa gazdă şi LPS Focşani a fost unul de 22 de goluri, 28-6, în minutul 35. LPS Brăila s-a impus în final cu 33-13, iar sâmbătă, în etapa a 3-a, va juca în deplasare la CSS Tulcea, lidera grupei B.
"O victorie meritată, de moral, obţinută după un joc foarte bun. Noi am stat în prima etapă, de aceea avem un joc mai puţin, dar ne-am făcut deja intrarea cu un succes şi totodată o repetiţie utilă înaintea partidei de la Tulcea", a declarat profesorul Eugen Jelesneac.
Pentru LPS Brăila au marcat Oprea 7 goluri, Vrabie 5, Popa 5, Ichim 5, Nica 3, Voinea 3, Coteţ 2, Stan 1, Urzică 1, Gaşpar 1.