Puternicul seism produs sâmbătă în Nepal este rezultatul ciocnirii a două plăci tectonice majore, placa Indo-Australiană şi placa Euroasiatică, coliziune care a dus şi la formarea masivului Himalaya, scrie Scientific American. Un proces care a demarat în urmă cu peste 50 de milioane de ani, când marginea nordică a Indiei a început să alunece sub placa tectonică pe care se află în prezent Tibetul şi Nepalul, mişcare ce provoacă regulat cutremure, precum cel de sâmbătă.
Placa tectonică pe care se află India pătrunde sub placa tectonică pe care se află Nepalul şi Tibetul, deplasându-se spre nord cu aproximativ 5 centimetri pe an, fenomen care a generat o falie instabilă în crusta terestră, cunoscută drept falia frontală Himalayană. Această zonă de graniţă dintre două plăci tectonice majore continuă să producă mişcări seismice foarte puternice. Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade produs sâmbătă pare să se suprapună peste un segment al faliei în care s-a produs şi cutremurul din 1934 cu o magnitudine de 8,1 grade, conform seismologului Susan Hough de la U.S. Geological Survey din Pasadena, California. In acel cutremur şi-au pierdut viaţa aproximativ 10.700 de persoane.
Masivul Himalaya
Masivul Himalayan, "acoperişul lumii", s-a format când placa litosferică indiană s-a deplasat spre nord unde a intrat în coliziune cu placa euroasiatică. În urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani, litosfera oceanică (ce include scoarţa terestră şi partea superioară a mantalei) de la marginea plăcii tectonice indiene a început un proces de subducţie sub sudul Tibetului. Magma care a urcat deasupra plăcii indiene a erupt din vulcani şi a format intruziuni granitice. O parte din sedimentele şi crusta oceanică s-au desprins de pe placa indiană care se scufundă sub cea tibetană, şi s-au încreţit de-a lungul liniei frontale formând munţi şi delimitând un bazin în care au rămas captive sedimentele erodate din Tibet.
În urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani cele două mase continentale s-au ciocnit. Geologii presupun că placa indiană era prea flotabilă pentru a pătrunde adânc sub cea tibetană, iar rezultatul a fost o nouă linie de falie, Main Central Thrust (MCT), care a străpuns crusta indiană. Mişcările tectonice au continuat de-a lungul acestei linii de falie.
Placa tectonică indiană
O parte din crusta indiană, acoperită de sedimente din erele Paleozoic şi Mezozoic depuse pe platoul continental, a fost împinsă în sus, încreţindu-se spre nord, spre Tibet. În urmă cu 10 până la 20 de milioane de ani, MCT a devenit inactivă. Începând de atunci India a început să alunece spre nord de-a lungul unei alte linii de falie, Main Boundary Fault (MBF), iar o a doua parte de crustă a început să se ridice, împingând şi mai mult în sus prima parte de crustă elevată în urmă cu 50 de milioane de ani. Aceste două părţi de crustă formează marea parte a masivului Himalaya, iar multe dintre vârfurile acestui masiv sunt acoperite de sedimente din Paleozoic. Placa tectonică indiană este uşor îndoită de greutatea masivului himalayan, iar adâncitura rezultată, acum acoperită cu sedimente, poate fi detectată sub câmpia Gangelui.
Cutremurele se produc atunci când se acumulează tensiune în crusta terestră, energie care apoi se disipă prin seisme, de-a lungul liniilor de falie. Mai mulţi factori au făcut ca efectele acestui cutremur să fie devastatoare. În primul rând, seismul s-a produs la mică adâncime - aproximativ 15 kilometri, a produs o deplasare a terenului de până la 3 metri iar partea de falie pe care s-a produs se extinde pe sub zona oraşului Kathmandu care are o densitate mare de populaţie.