Locuitorii marelui oraş mayaş Tikal au transportat zeoliţi pentru filtrarea apei cu mii de ani înainte ca alte culturi să înveţe sau să adopte ideea. Descoperirea a fost făcută de arheologi care au stabilit că modul lor de filtrarea a apei a fost mult mai bun faţă de ce ştiau europenii care au cucerit zona 1500 de ani mai târziu.
Rezervorul Corriental a fost una dintre sursele de apă potabilă pentru localnicii din Tikal. Dr. Kenneth Tankersley, de la Universitatea din Cincinnati, a găsit cuarţ cristalin şi zeolit atunci când împreună cu echipa lui a săpat în rezervor.
Niciunul dintre elemente nu provenea din zonă şi ar fi trebuit să fie adus de la distanţă de un popor care nu folosea animale de povară.
Nimeni nu ar fi transportat aceste materiale pe o distanţă atât de mare fără un motiv întemeiat.
Zeolitul, folosit de mayaşi la filtrarea apei
Combinaţia de cuarţ / zeolit ar fi îndepărtat mai mulţi agenţi patogeni din apă, inclusiv metale grele, compuşi bogaţi în azot şi bacterii, este conluzia lui Tankersley. Încercarea de a elimina bacteriile indică posibilitatea ca populaţia Maya să fi ştiut de o teorie a germenilor bolilor cu două milenii înainte de Pasteur.
Cercetătorii afirmă că îndepărtarea bacteriilor a fost cel mai probabil un efect secundar benefic al eforturilor de eliminare a altor impurităţi. „Acest sistem ar fi eficient şi astăzi, iar Maya l-a descoperit acum mai bine de 2.000 de ani”, a declarat dr. Tankersley, citat de IFL Science.
Calcarul poros pe care stătea Tikal, în ceea ce este acum nordul Guatemalei, nu era optim puţurilor pentru depozitarea apei în timpul sezonului uscat, astfel încât accesul la apă curată ar fi fost deosebit de important.
Învăţaţii mayaşi au identificat ingredientele care i-au făcut să filtreze apa
În studiul realizat, dr. Tankersley a propus o sursă pentru aceste minerale necesare filtrării apei şi a explicat modul în care oamenii ar fi ajuns să le recunoască valoarea.
Acum un deceniu, profesorul Nicholas Dunning, din cadrul aceleiaşi universităţi şi co-autor al actualului studiu, a raportat prezenţa în zonă a unei roci vulcanice cunoscută sub numele de tuf vulcanic, bogată în cuarţ şi zeolit, care ar fi fost esenţială în purificarea apei.
Probabil că în urmă cu mii de ani, depozitul de tuf a produs aceeaşi apă bună, iar unii învăţaţi mayaşi de la vremea respectivă au identificat ingredientele care i-au făcut să filtreze apa atât de eficient.
Mineralele dintr-un alt rezervor, Dunning, se potrivesc cu cele din Corriental, dar nimic similar nu a fost detectat în alte situri din Tikal, inclusiv în alte două rezervoare pe care echipa le-a excavat, ceea ce a indicat că materialul a fost exploatat şi transportat 30 de kilometri până în oraş. Astăzi poate părea o distanţă mică, dar în vremea mayaşilor era o călătorie lungă.
Versiunea de filtare a apei de către mayaşi, net superioară altor antici
Mineralele au apărut pentru prima dată în rezervorul de apă în urmă cu aproximativ 2.200 de ani şi au fost completate după fiecare inundaţie abundentă până când oraşul a fost abandonat 1000 de ani mai târziu.
Au fost descoperite sisteme de filtrare a apei mai vechi în Egipt, Asia de Sud şi Grecia, însă versiunea din Tikal era probabil superioară.
Zeolitul este utilizat şi astăzi pentru purificarea apei, deoarece porii săi au capacitatea de a filtra bine microbi precum cianobacterii, în timp ce ionii săi combat metalele grele.
Aztecii şi incaşii au transportat apă în oraşele lor din izvoare curate, dar zonele în care mulţi mayaşi au trăit au făcut acest lucru imposibil. În schimb, membrii civilizaţiei Maya au construit mii de rezervoare de apă (numai în Tikal erau cinci), dintre care doar câteva au fost excavate. În consecinţă, istoricii şi alţi oameni de ştiinţă nu ştiu cât de răspândită a fost utilizarea zeolitului pentru filtrarea apei.
Vulcanii din regiune au dat populaţiei Maya aceste minerale, însă au fost şi sursă pentru concentraţii ridicate de mercur în zonă. Acest lucru ar fi putut contribuit la prăbuşirea oraşului, a arătat anterior echipa.
Studiul a fost publicat în Scientific Reports.
