Timp de zece zile, la Tichileşti, 21 de elevi cu vârste între 12 şi 14 ani au participat la proiectul "Matematica - limbaj comun oriunde şi oricând". Acţiunea, coordonată de profesoarele Nicoleta Dincă şi Rodica Beciu, a urmărit atragerea copiilor către studiul matematicii, valorificarea cunoştinţelor dobândite la disciplina opţională "Prietenul meu calculatorul", identificarea legăturilor dintre matematică şi alte domenii, aplicarea unor noţiuni de matematică în jocul Tangram. Pe parcursul a 10 zile, în grupe de câte trei, copiii au studiat şi selectat informaţii privitoare la legătura matematicii cu celelalte domenii - artă, fizică, astronomie, sport, geografie, muzică, dans realizând afişe, prezentări power point, joc de rol. IŞJ a fost reprezentat de inspectorul de matematică Mihaela Giurcă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.