* turneul din acest an s-a desfășurat la șah blitz * competiția a fost organizată de cluburile Orizont 64 și Micul Prinț * finanțarea a fost asigurată de DJST Brăila
Ediția a XIX-a a Festivalului Șahului Brăilean s-a desfășurat la șah blitz și a fost câștigată de Matei Grigore de la clubul Orizont 64.
Tradiționalul turneu de șah brăilean a fost organizat de cluburile Orizont 64 și Micul Prinț și finanțat de către Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Brăila. Au participat 28 de jucători, copii și juniori cu vârste până în 14 ani de la trei cluburi brăilene, Orizont 64, Micul Prinț și Palatul Copiilor.
Turneul a fost arbitrat de arbitrul FIDE Lucian Jugaru din Galați, Cosmin Dobrescu și Adrian Florea din Brăila.
Competiția din acest an s-a desfășurat pe durata a 7 runde, în sistem elvețian, șah blitz, cu 5 minute și 2 secunde, timp adițional pentru fiecare jucător.
Turneul principal a fost câștigat de Matei Grigore, șahist pregătit la Orizont 64 de candidat maestru în șah, Ionel Balcan. Grigore a acumulat 6 puncte și jumătate din 7 posibile.
Pe locul al doilea și al treilea, la U14 s-au clasat Ana Maria Ene, respectiv Codrin Borcutean, ambii de la Orizont 64.
La U12 s-a impus Paul Oprea de la Micul prinț, jucător care a acumulat 6 puncte și s-a clasat pe locul al doilea în clasamentul final. La această categorie de vârstă podiumul a fost completat de Gabriel Ene și Nectarie Spânu, ambii de la Micul Prinț.
Pe primul loc la categoria de vârstă U10 s-a clasat Mihai Radu de la Micul Prinț. Cu 5 puncte acumulate, Radu a ocupat locul al treilea în clasamentul general al turneului principal. Pe locul al doilea și al treilea s-au clasat colegii lui de club, Gabriel Drăgoi și David Ungureanu.
La U8, primele trei poziții au fost ocupate, în ordine, de Mădălin Aldea, Paul Secan și Valentin Irimia, toți de la Micul Prinț.
În turneul secundar, rezervat șahiștilor nelegitimați, primele trei locuri au fost ocupate de jucătorii clubului Micul Prinț, Marian Zaharia, Leonard Enache, Teodor Miclăuș.
Cei mai tineri participanți au fost Marta Matei, de doar 5 ani, de la Orizont 64 și Antonia Neagu, de 6 ani, de la Micul Prinț.
Câștigătorii au primit cupe, medalii, agende cu sigla competiției, cărți de șah, dulciuri și pizza. Toți participanții au fost premiați de Ionel Balcan și Iulian Preda.
“Împreună cu partenerul meu, Iulian Preda, președintele clubului Micul Prinț, am organizat acest turneu în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. A fost un concurs reușit din toate punctele de vedere. Mulțumim DJST Brăila care a finanțat competiția și sponsorilor implicați în buna desfășurare a acestui turneu”, ne-a declarat Ionel Balcan, directorul turneului.