Potrivit dosarului penal, la câteva zile după incidentul de la tribunal, mai precis pe 22 decembrie 2006, Topor a declarat cu lux de amănunte că, fiind în incintă, i-a văzut pe "Şaolin", pe Radu Bogăţeanu şi pe fraţii Buricea Costică şi Ghiţă, însoţiţi de mai mulţi inşi şi că, în momentul în care Adi Bălan, "Mamaia" şi "Buric" (Gheorghe Costel) au vrut să intre în clădire, s-a declanşat iadul între cele două grupări, combatanţii folosind cuţite, spray-uri lacrimogene, scrumiere. Justiţiabilii au fugit care încotro, o persoană îmbrăcată în robă "ţipa de frică", interlopii s-au fugărit prin tribunal, iar scandalul a încetat abia după sosirea mai multor echipaje de intervenţie a poliţiei. Potrivit aceloraşi declaraţii, în ultima parte a conflictului, martorul i-a văzut pe "Bendăr", "Ceauşescu" şi Ciurea Angelin, însoţiţi de mai multe persoane.
Pe 19 mai 2008, în faţa instanţei de judecată - când găştile din Radu Negru şi Vărsătura s-au împăcat -, Angel Ionuţ Topor şi-a schimbat declaraţiile, afirmând că, în realitate, în ziua conflictului "trecea întâmplător prin faţa tribunalului şi a văzut mai multe persoane", dar că nu a asistat la vreuna din faptele descrise anterior, fiind luat de poliţişti cu de-a sila la audieri. Totodată, el a afirmat că declaraţiile din faza de urmărire penală "i-au fost dictate de poliţişti" şi că aceştia l-au şi lovit.
Anchetatorii precizează că situaţia de fapt din dosarul răfuielii de la Palatul de Justiţie a fost stabilită prin coroborarea declaraţiilor lui Topor cu declaraţiile a nu mai puţin de 62 de martori, precum şi prin examinarea înregistrărilor a 5 apeluri primite la serviciul de urgenţe "112", în ziua de 15 decembrie 2006. Cum declaraţiile iniţiale date de tânărul respectiv conţin date certe despre incident, date care au rezultat din analiza întregului material probator, anchetatorii au ajuns la concluzia că declaraţiile din faţa judecătorului nu corespund realităţii.