• sâmbătă, 24 august, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoțit de clerici, s-a deplasat în Insula Mare a Brăilei, acolo unde, în anul 2017, a sfințit o Troiță în memoria deținuților răpuși de regimul comunist și îngropați fără cruce, fără preot și fără lumânare • ierarhul Dunării de Jos a săvârșit Parastasul pentru pomenirea celor care au fost închişi şi torturaţi, începând cu anul 1952, în lagărul de muncă silnică de la Salcia şi care au trecut la cele veşnice • mii de oameni au fost închiși la Salcia pe vremea dictaturii comuniste și siliți să construiască digul din IMB, fiind bătuți și torturați fără milă • sute dintre aceștia zac în gropile comune din IMB, neștiuți de nimeni • prezența ierarhului vine în contextul începerii procedurilor de identificare a osemintelor aflate în perimetrul fostului lagăr de la Salcia, urmare canonizării, de către Sfântul Sinod, a 16 sfinţi români, dintre care trei au fost întemniţaţi la Salcia
Demers necesar pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru a scoate la lumină adevărurile despre dictatura comunistă și despre martirii lagărelor de muncă silnică, ale căror oase zac împrăștiate în toată țara, inclusiv în Insula Mare a Brăilei.
Opt deținuți politici torturați și uciși la Salcia au fost descoperiți într-o groapă comună de lângă Agaua, iar osemintele lor au fost binecuvântate de ierarhul Dunării de Jos și depuse în două biserici din Insula Mare a Brăilei, în semn de pios omagiu și mărturie pentru generațiile viitoare. Sunt primele rămășițe umane dintre sutele care au fost îngropate, începând din anii 50, fără cruce și fără lumânare, în pământul fostei Bălți a Brăilei, descoperite cu ajutorul specialiștilor de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului. Toți acești așa-ziși „dușmani ai poporului” au pierit în lagărul de muncă silnică de la Salcia, „un perimetru al distrugerii omului, al chinurilor, al morții. Iadul pe pământ”, cum îl definea Alexandru Mihalcea, fost deținut politic trecut prin infernul de la Salcia, în cartea sa „Uranus - Gherla, via Salcia”.
Parastas pentru pomenirea victimelor comunismului
Sâmbătă, 24 august, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de clerici, s-a deplasat în Insula Mare a Brăilei pentru a aduce un prinos de recunoştinţă pentru martirii şi deţinuţii politici care au suferit în lagărul de muncă silnică de la Salcia. Ierarhul a binecuvântat, totodată, lucrările demarate, în ultima vreme, la cele două biserici din Agaua şi Frecăţei și le-a oferit ghiozdane și daruri câtorva zeci de copii din comunitățile parohiale.
„Prezenţa ierarhului Dunării de Jos în această zonă, însoţit de slujitori din administraţia eparhială, de protopopul de Brăila, de preoţii din localităţile Agaua şi Frecăţei şi de o echipă de arheologi s-a desfăşurat în contextul începerii procedurilor arheologice de identificare a osemintelor martirilor şi deţinuţilor politici, aflate în Insula Mare a Brăilei, în perimetrul fostului lagăr comunist de la Salcia, urmare canonizării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a 16 sfinţi români, dintre care trei au fost întemniţaţi în lagărul de la Salcia: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Mănăstirea Antim, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu şi Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătuşu”, a precizat pr. Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.
În cadrul primei etape a proiectului de deshumare a osemintelor martirilor şi deţinuţilor politici din cimitirul localităţii Agaua, echipa de arheologi a reuşit identificarea rămășițelor a opt victime înmormântate înr-o groapă comună, fără cruce și fără preot, unele chiar și fără sicriu.
Vădit emoționat la vederea rămășițelor pământești, părintele Arhiepiscop Casian a săvârşit aici slujba Parastasului, în cadrul căreia au fost pomeniţi toţi cei care au fost închişi şi torturaţi, începând cu anul 1952, în lagărul (colonia de muncă) Salcia, din Insula Mare a Brăilei. La slujba oficiată chiar în groapa comună au asistat credincioși din Agaua, arheologii care trudesc la deshumarea foștilor deținuți politici, precum și protopopul Brăila, părintele Ștefan Constandache.
Osemintele celor opt martiri au fost așezate apoi în racle din lemn și depuse, la loc de cinste, în bisericile din vecinătate: patru au fost aşezate în biserica din satul Agaua şi patru în biserica din Frecăţei. Cu acest prilej, ierarhul Dunării de Jos a binecuvântat lucrările de amenajare efectuate la cele două biserici şi a oferit 30 de ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare copiilor din cele două comunităţi săteşti, a mai precizat pr. Rareș Bucur.
Un osuar pentru victimele comunismului
„Acest demers este necesar pentru o mai bună cunoaștere a istoriei contemporane a poporului român, precum și a istoriei Bisericii Ortodoxe Române, întrucât mulți din cei întemnițați în acest loc au fost clerici, o parte dintre ei primind moarte martirică pentru mărturisirea credinței în Domnul nostru Iisus Hristos, în lagărul de la Salcia”, i-a scris Patriarhul României Arhiepiscopului Dunării de Jos, care a citat din scrisoare imediat după slujba de pomenire săvârșită pe 24 august.
„Zeci de mii de deținuți s-au perindat pe aici, prin Insula Marea Brăilei, și sute bune și-au lăsat oasele aici. O parte dintre ei sunt înmormântați aici, în cimitirul din Agaua, în partea din spate a cimitirului, care, de altfel, a și fost ocolită de îngropări de către oamenii locului, pentru că știau că aici se află îngropați deținuții”, a explicat istoricul Marius Oprea, directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, citat de Basilica.ro.
„O să fie, fără îndoială, cel puțin cinci ani, dacă nu șapte ani de lucru de acum încolo pentru scoaterea osemintelor tuturor celor îngropați în cele două puncte pe care le-am găsit deja, în care autoritățile care conduceau lagărele din Balta Brăilei au găsit cu cale să îi îngroape, bineînțeles, fără cruce și fără lumânare, pe cei morți la muncă silnică în lagărele de muncă de aici. Nu e o muncă ușoară, dar nu-i simțim, practic, greutatea pentru că ușurința vine, dacă vreți, inclusiv din ușurarea pe care o resimțim noi în momentul în care îi găsim. Faptul că putem ști cu certitudine că li se așază o cruce la căpătâi, că vor fi pomeniți ca martiri și mărturisitori ai temnițelor comunismului, ne dă nouă un sentiment absolut înălțător și greu de descris”, a mai precizat istoricul.
La finalul proiectului de cercetare arheologică din Insula Mare a Brăilei, osemintele vor fi depuse într-un osuar nou construit, pentru a putea fi pomeniți și cinstiți după rânduiala creștinească.
Faptele comise împotriva deținuților au fost de o cruzime fără egal
Sunt mai bine de 70 de ani de la înființarea lagărului de muncă Salcia („colonia”) din Insula Mare a Brăilei. Un spațiu amenajat inițial pentru vreo 200 de persoane, extins ulterior pentru vreo 2.000, care, în trei-patru luni, avea să găzduiască peste 4.000 de deținuți. Mulți fuseseră arestați prin confuzie sau asemănare de nume, vinovați sau nu, tineri ori bătrâni, apți sau inapți, necercetați medical, istoviți și bolnavi, unii cu un picior de lemn, alții cu brațele anchilozate, pentru că mulți fuseseră aduși aici de la Canal și înghesuiți în niște saivane de oi îngrădite cu sârmă ghimpată, după cum consemna Dumitru Manolache, în publicația eclesiastică „Lumina”.
Faptele comise împotriva deținuților au fost de o cruzime fără egal în istoria recentă a omenirii, luându-se drept exemplu lagărele de muncă silnică din URSS: loviri cu ranga, cazmaua, lopata, cravașa; asasinarea prin împușcare; interzicerea tratamentului medical; scoaterea forțată la muncă; încarcerarea în spații deschise, iarna, dezbrăcați; obligarea de a intra goi în apă, iarna, la tăierea stufului; călcarea în copitele cailor; pedepsirea cu orele, dezbrăcați, în apa înghețată; legarea de mâini și ținerea deținuților, goi, vara, zi și noapte, să fie mâncați de țânțari; profanarea cadavrelor, îngroparea de vii în pământ; punerea de cărbuni aprinși la tălpi; ținerea în spațiul strâmt al carcerei, câte patru deținuți, doi cu capul în sus și doi cu capul în jos; lăsarea să degere, iarna, desculți, în ger; lăsarea să le fie mâncate de șobolani nasurile și urechile; ținerea cadavrelor în curte câte două-trei zile, cu bucăți de cartoane în gură, cu numele scrise pe ele, care, pentru a fi scoase, se deschideau maxilarele încleștate cu lama toporului; lipsirea de hrană; îngroparea, vara, până la brâu, și lăsarea câte o jumătate de zi în soare etc.
Din vechiul lagăr de muncă silnică de la Salcia au mai rămas astăzi doar câteva ruine. Potrivit unor surse, deținuții închiși la Salcia au închis cu dig circa 4.600 de hectare de teren din Insula Mare a Brăilei. Bătrânii din satele de pe Baltă povestesc și astăzi cum, în anii 50-60, caralii înarmați cu pistoale mitralieră și bastoane de cauciuc îi sileau pe bieții deținuți îmbrăcați în zeghe să care cu targa sau cu roaba pământ, vară și iarnă, și să înalțe digul de la Dunăre. Unii dintre aceștia, bătrâni și bolnavi, se opinteau și cădeau, cu roabă cu tot, iar caraliii îi loveau fără milă: „Pune osul la muncă, hoțule!”. Dacă se întâmpla să moară vreunul dintre ei, era îngropat, de multe ori, direct în pământul digului.
Deținuții politici erau grupați în plutoane pe meserii: medici, preoți, ingineri, agricultori. Vorbeau foarte puțin, pentru că printre ei erau infiltrați tot felul de turnători de la securitate.
Unele surse spun că, la Salcia, ar fi murit în jur de 500 de deținuți. Poate chiar și mai mulți. Erau îngropați, în grabă, în cimitirele din localitățile din vecinătatea lagărului, noaptea, ca să nu prindă de veste localnicii. Ziua săpau gropile și, pe întuneric, aruncau trupurile morților în ele, fără a marca locul cu o cruce și fără să le aprindă câte o lumânare, după obiceiul creștinesc. Duceau morții mai ales în cimitirele din Agaua, Frecăței și Țăcău.
Mulți condamnați de la Salcia fuseseră arestați nu pentru că au fost „chiaburi”, „moșieri” sau „dușmani ai poporului”, ci pentru că nu putuseră să-și predea cotele obligatorii la stat. Erau judecați „la urgență” și aduși în lagărele de muncă. După ce, în anul 1965, s-a terminat îndiguirea, până în 1969, la Salcia mai existau doar plutoane de securitate care păzeau colonia și câteva brigăzi de deținuți, folosite la construirea unor clădiri precum școala, postul de miliție și primăria de la Frecăței, spun bătrânii din Insulă. Iar după ce s-a desființat lagărul de la Salcia, clădirile au fost predate IAS-ului. Ruinele lor se pot vedea și astăzi, ca niște martori tăcuți ai crimelor săvârșite de oameni fără Dumnezeu - cozile de topor ale dictaturii comuniste.