Vicepremierul a spus că măsurile de austeritate vor avea efectul scontat doar dacă, concomitent, vor fi luate şi măsuri de relansare a economiei şi de reducere şi reformă a instituţiilor de stat, inclusiv prin descentralizare. Acesta a explicat că structura administraţiei este "extrem de birocratică" şi este nevoie ca Executivul să înceapă să reducă din numărul agenţiilor, iar altele să fie comasate, criticând, în acest context, unii colegi din Guvern pentru lipsa de fermitate. "Trebuie să vă spun că va depinde de fermitatea coaliţiei şi de fermitatea partidelor care formează coaliţia, fiindcă eu am văzut foarte bine că nici propriii mei colegi - nu mă refer la UDMR, mă refer la Guvern - colegii din Guvern nu sunt dispuşi să acţioneze foarte repede şi foarte ferm şi pentru mine este o experienţă destul de negativă, că foarte mulţi dintre ei încearcă să explice de ce nu pot reduce aparatul, de ce nu pot reduce cheltuielile, de ce nu e posibilă descentralizarea, de ce nu e posibilă desfiinţarea sau comasarea unor instituţii", a spus Marko.
Liderul UDMR a spus că formaţiunea sa nu va mai accepta alte "idei de sacrificiu" pentru cei săraci, pe lângă măsurile deja anunţate, fiind nevoie de o perioadă de descentralizare, cuplată cu stimularea economiei. "Noi nu dorim să fim parteneri în astfel de tergiversări sau amânări. Ori facem acum, în perioada imediat următoare, ori nu va merge. Noi nu suntem de acord să se amâne, să se tergiverseze ceva din ceea ce e absolut necesar şi raţional", a mai spus vicepremierul.