Care a fost cel mai important eveniment al ultimelor doua saptamini? Ca Steaua a batut la Galati, ca Basescu a fost huiduit, ca au fost inundatii, ca Irinel Columbeanu a aparut din nou la televizor cu Monica lui, ca raportul de tara cica este favorabil, ca am vazut un film misto la DVD sau ca voi inca nu ati fost dati afara de la munca? Nuuu, se vede ca nu va duce mintea nici macar pina la consignatia de la colt. De departe, cam de la Caracal, se poate spune ca principalul eveniment al ultimelor paispe zile a fost si va ramine revenirea pe micile ecrane a lui Marius Tuca. Da, asta s-a intimplat miercuri, 5 aprilie 2006, fix la ora 20,30, pe aceeasi Antena 1. Vreme de 1h si 37 de minute, dl. Mariustucasou a dezbatut probleme importante pentru natiune, si ca sa nu-l acuze lumea ca iarasi bate cimpii, l-a invitat in studio si pe Basescu. Sincer, nu mi-a placut emisiunea. Iar de decor nici nu vreau sa-mi mai amintesc. Mult mai potrivit ar fi fost, in opinia mea, ca emisiunea sa se produca la circiuma. Pai, da, ca totul a parut a fi o simpla discutie intre doi insi bucurosi ca mai au bani de inca un rind. Basescu mai avea un pic si zicea ca nici pe el nu se iubeste. L-a luat in biza pe Tariceanu, a dat de pamint cu Alianta, a pus ghioaga pe Patriciu, iar la final, cind naveta aproape ca se golise, cei doi s-au apucat, normal, sa vorbeasca despre femei. Lu' Basescu cica ii plac blondele. Bine ca ne-ati spus, domnu' presedinte. Domnu' Basescu, nu vreau sa va deranjez in timpul emisiunii, da' am si io o intrebare in legatura cu blondele astea: doriti cu pahar sau serviti direct din recipient?