Istoricul Marius Oprea este verificat de ANI deoarece a depus cu întârziere declaraţiile de avere şi de interese la eliberarea din funcţia de consilier personal al fostului prim-ministru Tăriceanu, în ianuarie 2009, primind totodată o amendă de 500 de lei.
Potrivit unor surse oficiale, reprezentanţii fostei Cancelarii a Primului-Ministru au transmis ANI, la începutul anului trecut, că Marius Oprea nu a depus în termenul legal declaraţiile de avere şi de interese la eliberarea din funcţie. Astfel, Oprea a fost eliberat în 5 ianuarie 2009, de premierul Emil Boc, din funcţia de consilier personal al fostului prim-ministru Tăriceanu, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial în 7 ianuarie. Oprea, care a rămas în continuare preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR), ar fi depus declaraţiile în 29 ianuarie 2009, deşi termenul legal este de 15 zile de la data eliberării din funcţie.
Istoricul a declarat luni, pentru NewsIn, că a primit o înştiinţare de la ANI în urmă cu o lună şi că a fost amendat cu 500 de lei pentru nedepunerea la timp a declaraţiilor de avere şi de interese. Oprea a spus că, de fapt, el a depus la timp declaraţiie la SGG, însă instituţia nu a afişat documentele pe pagina de internet.
Potrivit Legii ANI, nedepunerea în termenul legal a declaraţiilor de avere şi de interese se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei, declanşându-se în acelaşi timp, din oficiu, procedura de verificare a averii.
Marius Oprea, numit de Tăriceanu preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a rămas în funcţie şi în 2009, în mandatul Guvernului Boc. La finele anului 2009, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a fost comasat cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, ca urmare a procesului de restucturare a agenţiilor şi autorităţilor de stat, iniţiat de Guvern. Premierul Emil Boc nu a numit un şef al noii instituţii, dar Marius Oprea conduce cu titlul de interimat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, din noiembrie 2009.
Oprea a declarat sâmbătă, la Realitatea Tv, că se doreşte îndepărtarea sa de la conducerea Institutului din cauza calităţii de membru PNL şi a acuzat presiuni din partea lui Vladimir Tismăneanu - preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste. Tismăneanu a respins însă acuzaţiile şi a precizat că el a susţinut menţinerea lui Oprea în fruntea Institutului.