Marius Moroianu a semnat cu Viitorul Ianca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marius Moroianu a semnat cu Viitorul Ianca

* fundaș central, Moroianu vine de la Dacia Unirea, pentru care a bifat 60 de meciuri în Liga a II-a

 

Cu toate că mai sunt două etape de disputat din acest sezon competițional, Viitorul Ianca a făcut deja primul transfer în vederea următorului campionat. Este vorba despre Marius Moroianu, cel mai în formă fundaș central brăilean.

Marius Moroianu s-a născut pe 2 septembrie, 1997, la Brăila și are în jur de 60 de meciuri în Liga a II-a.

Noul fundaș central al Viitorului Ianca a mai evoluat în Liga a III-a la Sportul Chiscani, CS Făurei și Delta Dobrogea Tulcea.

Acest transfer, au anunțat cei din conducerea clubului Viitorul Ianca, face parte dintr-un proiect care se va derula pe o perioadă de trei ani, în care gruparea fotbalistică din Ianca să promoveze în Liga a II-a.

“S-a încheiat un capitol frumos din cariera mea. Un capitol cu bune și cu rele. Vreau să mulțumesc clubului Dacia Unirea Brăila pentru sprijinul și încrederea acordată și pentru toate lucrurile frumoase și mai puțin frumoase. Mulțumesc tuturor și multă baftă în continuare. Să auzim numai de bine!”, a scris Marius Moroianu, pe pagina sa de socializare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro