Cu totii il stim pe Marius Manole - e cel care da viata personajului Nicolo, din "Angajare de clovn". Adolescentii si nu numai (am zis adolescenti pentru ca Obiectiv Junior li se adreseaza in special lor) interesati de actorul Marius Manole cunosc deja informatiile biografice si felul in care a inceput teatrul. As vrea sa prezint cititorilor braileni altceva, lucruri de care ar fi interesati. Am incercat sa fac o munca de cercetare si sa aflu ce i-ar interesa pe adolescentii braileni cu privire la dumneavoastra. Asa au luat nastere urmatoarele intrebari:
- Multi ne intrebam cum a avut loc aceasta colaborare cu Teatrul "Maria Filotti"? Stiu ca ati colaborat si cu alte teatre din tara, insa in Braila rolurile sint destul de numeroase. Ce va leaga de Braila, de Teatrul "Maria Filotti"?
- Pai, stii cum e: asa a fost sa fie. Si eu cred ca in viata unui om toate lucrurile sint asa cum trebuie sa fie. Intimplarea face ca Bujor Macrin, fostul director al teatrului brailean, era la un festival care se tine o data pe an la Mangalia, "Gala Pop", si acolo, eu cu colegul meu Emilian Oprea, care intre timp a devenit si el actorul Teatrului "Maria Filotti", prezentam un spectacol care se chema "Buzunarul cu piine". Domnul Macrin ne-a vazut acolo si ne-a intrebat daca vrem sa venim actori la Braila, noi am zis “da, da, da”, am si uitat, ne-am dus acasa, am stat o luna linistiti, intre timp eu eram deja angajat la Focsani si, la un moment dat, ma suna domnul Macrin ca are un rol pentru mine aici si daca nu vreau sa vin. Dimineata am luat trenul si, la prinz, eram in Braila. Si de atunci am ramas un an jumate aici. Cam asta e toata intimplarea, despre felul in care am ajuns eu aici.
- Am colegi care au vazut piesele dumneavoastra chiar si de treisprezece ori. Eu am vazut "Angajare de clovn" si "Drept ca o linie" de mai multe ori si niciodata nu a fost la fel. Am fost placut surprinsa de modul in care improvizati si de libertatea pe care o aveti pe scena. A fi actor inseamna a fi liber?
- Da, cred ca a fi actor inseamna a fi liber, inseamna in special sa fii liber, dar inseamna sa fii liber cu o anumita masura. Daca ai vazut "Drept ca o linie", iti poti da seama ca acolo nu ai o asa mare libertate cum ai de exemplu in "Angajare de clovn". Depinde de text, de regizor, de propuneri si de mult mai multe. Aici mi s-a dat voie sa fac asa cum fac, la "Drept ca o linie" nu mi s-a dat voie. Cred ca un actor trebuie sa fie liber ca spirit, in sensul ca trebuie sa fie deschis spre orice, sa experimenteze cit mai multe lucruri in viata asta ca apoi sa aiba ce povesti in scena, ca n-ai de unde sa te inspiri si, de altfel, nici nu e bine sa nu ai in tine, sa nu fii bogat ca om. Asta inseamna pentru mine sa fii liber in meseria asta. A fi liber pe scena sa faci toate "cioacele" si toate porcariile din lume nu inseamna neaparat asta. Din cind in cind ne mai scapa doru' de distractie - dar aici am si doi colegi extraordinari: pe Alin Florea si pe Cornel Cimpoaie si ne si permitem, ne stim de mici. Eu cu Alin am crescut impreuna, ne stim de cind aveam 10 ani si atunci ne permitem sa facem asta si cred ca este bine pentru spectacol aici, pentru ca despre asta e vorba, despre trei prieteni care au fost cindva prieteni. Dar repet, actorul trebuie sa fie liber, dar cu o masura si sa respecte conceptia colectiva, pentru ca de multe ori sint actori care o iau razna si se duc pe linga rol si asta nu e ok.
"Traim intr-o generatie care atit de rapid se invirte, incit am invatat sa facem mai multe lucruri deodata"
- Cum va pregatiti dumneavoastra pentru un rol? Mereu m-am intrebat cum se simte un actor cind vede prima data ce are de interpretat.
- Cea mai buna metoda este sa nu te gindesti la ce ai de jucat pentru ca, stii cum e, cind eram noi mici si spuneam: am de invatat o juma' de carte si pina ne apucam de invatat ne durea deja capul si nu mai invatam nimic. Asa e si cu actorul: eu nu ma gindesc niciodata ce am de facut pe scena, pur si simplu nu ma gindesc. Intru pe scena si de acolo o iau usor, pas cu pas, pina se termina spectacolul. Sint diferite moduri de a te pregati pentru un spectacol, sint actori care au nevoie de o ora de concentrare inainte sa intre la un spectacol, sint actori care au invatat sa se concentreze vorbind cu alti oameni inainte si pot imediat sa joace. Eu cunosc actori mari, la Bucuresti, care inainte sa intre pe scena iti spun o gluma si cind intra, te fac sa plingi. Sint actori care au nevoie de incalzire fizica - eu, de exemplu, am nevoie de incalzire fizica inainte de spectacol ca sa ma detasez putin de tot ce am facut astazi. Un actor care joaca si in permanenta joaca, e concentrat aproape tot timpul. Eu si cind merg cu trenul sau cind vorbesc cu tine acum, stiu ca am spectacol peste o ora, si eu in timp ce vorbesc cu tine chiar ma gindesc si la spectacol. Stii, traim intr-o generatie care atit de rapid se invirte, incit am invatat sa facem mai multe lucruri deodata. S-a intimplat sa lucrez la cinci spectacole in paralel si atunci chiar nu ai timp sa te concentrezi, trebuie sa inveti sa ajungi intr-o secunda, au fost spectacole care incepeau la 7, eu am ajuns la 7 si 5 avind prima replica si ma schimbam in culise. Si vreau sa spun ca am avut un spectacol extraordinar. Din cauza fricii, panicii si oboselii toate simturile tale se acutizeaza, atunci cind simti ca poti sa gresesti. Cind esti odihnit zici: sint in forma, azi o sa fie ok si atunci clachezi, atunci iese cel mai prost. Eu n-am nici o metoda sa ma adun inainte de spectacol, citeodata stau cite o ora in cabina sa ma gindesc ce am de facut, altadata vin de pe drum si intru direct in spectacol, citeodata dau interviu inainte si intru in spectacol. Avea Dem Radulescu o vorba: "Trebuie sa ne concentram. Adica cum, draga, sa ne facem mai mici?". Adica nu tine de ce faci, tine de a stapini, de a sti cit de cit meserie.
- In Braila, cel putin am observat ca sinteti destul de popular printre tineri si tinere. Cum vedeti aceasta atitudine?
- Cind am venit eu in 2001, teatrul suferea ca spectatorii tineri nu veneau la spectacole. Odata cu "Drept ca o linie", noi am initiat un fel de program pentru tineri si cred ca multi tineri s-au identificat. Nu esti intr-o metropola in care sa nu te bage nimeni in seama - si atunci toata lumea se inchide asa usor, se fac multe bisericute. Am intilnit o groaza de fete tinere din Braila de o frumusete interioara... Ei, venind la "Drept ca o linie", au vazut ca de fapt nu sint singuri, ca sint oameni care traiesc asa, carora li se intimpla lucruri mai rele si atunci s-au identificat intr-un fel cu personajul ala si de aici a pornit povestea asta. Eu ma bucur ca ei vin la teatru, ma bucur ca eu le plac, normal, si ma bucura foarte tare ca actorii tineri de aici au fost ajutati de public sa creasca. Pentru ca, de fapt, toate spectacolele care au venit dupa, si "Adam Geist", si "Visul unei nopti de vara", si "Plaja", totul a fost facut pentru ca publicul de aici cerea lucrurile astea, pentru ca a fost un public receptiv, altfel nu s-ar fi facut si nici ei n-ar fi jucat asa de frumos si de bine.
- E adevarat, fiindca si eu am fost surprinsa, cind am intrat la liceu, ca teatrul este atit de popular printre tineri, printre liceeni in special.
- Da, si e mare lucru: gindeste-te ca tinerii din Braila merg la teatru, tinerii din alte orase merg in circiumi. Si aici sint tineri care merg in circiumi, nu ma indoiesc, dar o parte din tinerii de la liceu merg la teatru si au preocuparea. Multi vin sa dea la teatru mai departe si asta e foarte bine. Sint licee care au cursuri de teatru, sint concursuri de teatru si asta e minunat.
- In final, ce ii sfatuiti pe liceenii care se gindesc la o cariera in teatru? Cunosc tineri interesati de teatru, insa care isi pun intotdeauna problema banilor, iar pe unii nici macar nu-i lasa parintii. Dumneavoastra ce parere aveti, ca actor care a trecut deja prin toate acestea?
- Cred ca am terminat cu perioada in care parintii ne spuneau ce si cum, adica mi se pare cea mai mare prostie sa-ti zica parintii: "Da la medicina!" Dar nu-mi place medicina, de ce sa ma chinui o viata intreaga pentru ca tu vrei sa dau la medicina, de ce n-ai facut tu medicina? Trebuia sa faci tu medicina, sa cistigi bani. Eu vreau sa fac asta. Si cred ca trebuie educati parintii in sensul asta, pentru ca n-are rost sa te frustrezi o viata intreaga pentru ca n-ai facut ce-ti place. Macar sa porneasca de la premisa "lasa-ma sa incerc": eu incerc un an si, daca nu intru, daca nu mai pot, renunt. Ce-i sfatuiesc e sa creada ca se poate si crede-ma ca eu am ajuns sa traiesc din banii pe care ii cistig din teatru. Toata lumea spune ca e o meserie in care nu se cistiga bani. Ba se cistiga bani, intr-un fel. Au ajuns sa se faca reclame, se fac atitea telenovele. Nu le recomand sa intre in asa ceva, dar bani se cistiga, chiar foarte bine. Sigur ca daca nimeresti intr-un teatru in care salariile sint 6 milioane, caci astea sint 6-8 milioane... Dar acum te intreb: intre a avea bani si a face ceva ce nu-ti place, sa te duci cu un chin la serviciu, sa ai lacrimi in ochi, nu mai bine iti place ce faci si maninci piine cu gem? Ii sfatuiesc sa-si urmeze drumul si gindurile si visurile si sa faca ce vor ei, fiindca-i mai important.
- Multi ne intrebam cum a avut loc aceasta colaborare cu Teatrul "Maria Filotti"? Stiu ca ati colaborat si cu alte teatre din tara, insa in Braila rolurile sint destul de numeroase. Ce va leaga de Braila, de Teatrul "Maria Filotti"?
- Pai, stii cum e: asa a fost sa fie. Si eu cred ca in viata unui om toate lucrurile sint asa cum trebuie sa fie. Intimplarea face ca Bujor Macrin, fostul director al teatrului brailean, era la un festival care se tine o data pe an la Mangalia, "Gala Pop", si acolo, eu cu colegul meu Emilian Oprea, care intre timp a devenit si el actorul Teatrului "Maria Filotti", prezentam un spectacol care se chema "Buzunarul cu piine". Domnul Macrin ne-a vazut acolo si ne-a intrebat daca vrem sa venim actori la Braila, noi am zis “da, da, da”, am si uitat, ne-am dus acasa, am stat o luna linistiti, intre timp eu eram deja angajat la Focsani si, la un moment dat, ma suna domnul Macrin ca are un rol pentru mine aici si daca nu vreau sa vin. Dimineata am luat trenul si, la prinz, eram in Braila. Si de atunci am ramas un an jumate aici. Cam asta e toata intimplarea, despre felul in care am ajuns eu aici.
- Am colegi care au vazut piesele dumneavoastra chiar si de treisprezece ori. Eu am vazut "Angajare de clovn" si "Drept ca o linie" de mai multe ori si niciodata nu a fost la fel. Am fost placut surprinsa de modul in care improvizati si de libertatea pe care o aveti pe scena. A fi actor inseamna a fi liber?
- Da, cred ca a fi actor inseamna a fi liber, inseamna in special sa fii liber, dar inseamna sa fii liber cu o anumita masura. Daca ai vazut "Drept ca o linie", iti poti da seama ca acolo nu ai o asa mare libertate cum ai de exemplu in "Angajare de clovn". Depinde de text, de regizor, de propuneri si de mult mai multe. Aici mi s-a dat voie sa fac asa cum fac, la "Drept ca o linie" nu mi s-a dat voie. Cred ca un actor trebuie sa fie liber ca spirit, in sensul ca trebuie sa fie deschis spre orice, sa experimenteze cit mai multe lucruri in viata asta ca apoi sa aiba ce povesti in scena, ca n-ai de unde sa te inspiri si, de altfel, nici nu e bine sa nu ai in tine, sa nu fii bogat ca om. Asta inseamna pentru mine sa fii liber in meseria asta. A fi liber pe scena sa faci toate "cioacele" si toate porcariile din lume nu inseamna neaparat asta. Din cind in cind ne mai scapa doru' de distractie - dar aici am si doi colegi extraordinari: pe Alin Florea si pe Cornel Cimpoaie si ne si permitem, ne stim de mici. Eu cu Alin am crescut impreuna, ne stim de cind aveam 10 ani si atunci ne permitem sa facem asta si cred ca este bine pentru spectacol aici, pentru ca despre asta e vorba, despre trei prieteni care au fost cindva prieteni. Dar repet, actorul trebuie sa fie liber, dar cu o masura si sa respecte conceptia colectiva, pentru ca de multe ori sint actori care o iau razna si se duc pe linga rol si asta nu e ok.
"Traim intr-o generatie care atit de rapid se invirte, incit am invatat sa facem mai multe lucruri deodata"
- Cum va pregatiti dumneavoastra pentru un rol? Mereu m-am intrebat cum se simte un actor cind vede prima data ce are de interpretat.
- Cea mai buna metoda este sa nu te gindesti la ce ai de jucat pentru ca, stii cum e, cind eram noi mici si spuneam: am de invatat o juma' de carte si pina ne apucam de invatat ne durea deja capul si nu mai invatam nimic. Asa e si cu actorul: eu nu ma gindesc niciodata ce am de facut pe scena, pur si simplu nu ma gindesc. Intru pe scena si de acolo o iau usor, pas cu pas, pina se termina spectacolul. Sint diferite moduri de a te pregati pentru un spectacol, sint actori care au nevoie de o ora de concentrare inainte sa intre la un spectacol, sint actori care au invatat sa se concentreze vorbind cu alti oameni inainte si pot imediat sa joace. Eu cunosc actori mari, la Bucuresti, care inainte sa intre pe scena iti spun o gluma si cind intra, te fac sa plingi. Sint actori care au nevoie de incalzire fizica - eu, de exemplu, am nevoie de incalzire fizica inainte de spectacol ca sa ma detasez putin de tot ce am facut astazi. Un actor care joaca si in permanenta joaca, e concentrat aproape tot timpul. Eu si cind merg cu trenul sau cind vorbesc cu tine acum, stiu ca am spectacol peste o ora, si eu in timp ce vorbesc cu tine chiar ma gindesc si la spectacol. Stii, traim intr-o generatie care atit de rapid se invirte, incit am invatat sa facem mai multe lucruri deodata. S-a intimplat sa lucrez la cinci spectacole in paralel si atunci chiar nu ai timp sa te concentrezi, trebuie sa inveti sa ajungi intr-o secunda, au fost spectacole care incepeau la 7, eu am ajuns la 7 si 5 avind prima replica si ma schimbam in culise. Si vreau sa spun ca am avut un spectacol extraordinar. Din cauza fricii, panicii si oboselii toate simturile tale se acutizeaza, atunci cind simti ca poti sa gresesti. Cind esti odihnit zici: sint in forma, azi o sa fie ok si atunci clachezi, atunci iese cel mai prost. Eu n-am nici o metoda sa ma adun inainte de spectacol, citeodata stau cite o ora in cabina sa ma gindesc ce am de facut, altadata vin de pe drum si intru direct in spectacol, citeodata dau interviu inainte si intru in spectacol. Avea Dem Radulescu o vorba: "Trebuie sa ne concentram. Adica cum, draga, sa ne facem mai mici?". Adica nu tine de ce faci, tine de a stapini, de a sti cit de cit meserie.
- In Braila, cel putin am observat ca sinteti destul de popular printre tineri si tinere. Cum vedeti aceasta atitudine?
- Cind am venit eu in 2001, teatrul suferea ca spectatorii tineri nu veneau la spectacole. Odata cu "Drept ca o linie", noi am initiat un fel de program pentru tineri si cred ca multi tineri s-au identificat. Nu esti intr-o metropola in care sa nu te bage nimeni in seama - si atunci toata lumea se inchide asa usor, se fac multe bisericute. Am intilnit o groaza de fete tinere din Braila de o frumusete interioara... Ei, venind la "Drept ca o linie", au vazut ca de fapt nu sint singuri, ca sint oameni care traiesc asa, carora li se intimpla lucruri mai rele si atunci s-au identificat intr-un fel cu personajul ala si de aici a pornit povestea asta. Eu ma bucur ca ei vin la teatru, ma bucur ca eu le plac, normal, si ma bucura foarte tare ca actorii tineri de aici au fost ajutati de public sa creasca. Pentru ca, de fapt, toate spectacolele care au venit dupa, si "Adam Geist", si "Visul unei nopti de vara", si "Plaja", totul a fost facut pentru ca publicul de aici cerea lucrurile astea, pentru ca a fost un public receptiv, altfel nu s-ar fi facut si nici ei n-ar fi jucat asa de frumos si de bine.
- E adevarat, fiindca si eu am fost surprinsa, cind am intrat la liceu, ca teatrul este atit de popular printre tineri, printre liceeni in special.
- Da, si e mare lucru: gindeste-te ca tinerii din Braila merg la teatru, tinerii din alte orase merg in circiumi. Si aici sint tineri care merg in circiumi, nu ma indoiesc, dar o parte din tinerii de la liceu merg la teatru si au preocuparea. Multi vin sa dea la teatru mai departe si asta e foarte bine. Sint licee care au cursuri de teatru, sint concursuri de teatru si asta e minunat.
- In final, ce ii sfatuiti pe liceenii care se gindesc la o cariera in teatru? Cunosc tineri interesati de teatru, insa care isi pun intotdeauna problema banilor, iar pe unii nici macar nu-i lasa parintii. Dumneavoastra ce parere aveti, ca actor care a trecut deja prin toate acestea?
- Cred ca am terminat cu perioada in care parintii ne spuneau ce si cum, adica mi se pare cea mai mare prostie sa-ti zica parintii: "Da la medicina!" Dar nu-mi place medicina, de ce sa ma chinui o viata intreaga pentru ca tu vrei sa dau la medicina, de ce n-ai facut tu medicina? Trebuia sa faci tu medicina, sa cistigi bani. Eu vreau sa fac asta. Si cred ca trebuie educati parintii in sensul asta, pentru ca n-are rost sa te frustrezi o viata intreaga pentru ca n-ai facut ce-ti place. Macar sa porneasca de la premisa "lasa-ma sa incerc": eu incerc un an si, daca nu intru, daca nu mai pot, renunt. Ce-i sfatuiesc e sa creada ca se poate si crede-ma ca eu am ajuns sa traiesc din banii pe care ii cistig din teatru. Toata lumea spune ca e o meserie in care nu se cistiga bani. Ba se cistiga bani, intr-un fel. Au ajuns sa se faca reclame, se fac atitea telenovele. Nu le recomand sa intre in asa ceva, dar bani se cistiga, chiar foarte bine. Sigur ca daca nimeresti intr-un teatru in care salariile sint 6 milioane, caci astea sint 6-8 milioane... Dar acum te intreb: intre a avea bani si a face ceva ce nu-ti place, sa te duci cu un chin la serviciu, sa ai lacrimi in ochi, nu mai bine iti place ce faci si maninci piine cu gem? Ii sfatuiesc sa-si urmeze drumul si gindurile si visurile si sa faca ce vor ei, fiindca-i mai important.
