Marius Coman a calificat echipa braileana in faza a treia a Cupei Romaniei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marius Coman a calificat echipa braileana in faza a treia a Cupei Romaniei

Duelul dintre CF Braila si CSM Focsani, din etapa a doua a Cupei Romaniei la fotbal a avut de toate, faze spectaculoase de poarta, mai ales in prima repriza, prelungiri si lovituri de departajare. La fel ca si in 2003, cistig de cauza au avut tot brailenii.
Partida de pe Municipal a inceput in nota de dominare a gazdelor, care, la capatul primelor patru minute au si reusit sa inscrie prin Pinzaru dupa o actiune a lui Rosu si un sut anemic, dar inselator al juniorului Ilie, 1-0.
Oaspetii au tras primul semnal de alarma in minutul 6, cind Covaci a centrat intr-un careu "rarefiat", iar Andries a reluat mingea, cu capul, exact in bratele lui Mitrea.
A urmat un iures la poarta lui Ivanciu si daca ar fi avut putina sansa, elevii lui Mihai Ciobanu ar fi putut transa partida in favoarea lor. In minutul 9, Rosu a scos o minge pentru Plesa, numai ca mijlocasul brailean a sutat in bara din dreapta a portii oaspetilor, zece minute mai tirziu Ilie a sutat putin pe linga coltul lung al portii adverse, iar la faza imediat urmatoare, dintr-o pozitie foarte buna, Daniel Plesa a trimis mingea peste transversala.
Finalul primei reprize a apartinut insa CSM-ului din Focsani. Prima mare ocazie a oaspetilor s-a derulat in minutul 24, insa Mitrea a fost atent si a retinut in doi timpi mingea trimisa din lovitura libera de Andries.
Cinci minute mai tirziu oaspetii au reusit sa restabileasca egalitatea prin Moise, care a profitat de lejeritatea cu care s-au aparat brailenii pe flancul lor drept si a sutat la coltul lung, fara sperante pentru Mitrea, min. 29: 1-1.
Cu trei minute inainte de finalul primei reprize, fostul golgeter la Daciei Unirea, Marian Covaci, a sutat de la 30 de metri si mingea a lovit bara transversala a portii brailene, astfel ca dupa primele 45 de minute era o egalitate perfecta intre cele doua combatante, 1-1, pe tabela de marcaj, acelasi scor si la bare.

Ratarea imensa a lui Covaci a dus meciul in prelungiri

Repriza a doua s-a derulat dupa acelasi scenariu insa a fost una fara goluri.
Pascu i-a incercat vigilenta lui Ivanciu si apoi, dupa o actiune personala a lui Rosu, destul de sters in acest meci, mingea a ajuns la Plesa, insa lobul capitanului brailean nu l-a depasit pe portarul advers. In minutul 53, Marius Coman a sutat in plasa laterala, dupa care oaspetii au restabilit echilibrul si in minutul 66 Burcacel i-a dat ceva emotii lui Mitrea.
Doua minute mai tirziu, Bucataru a trimis mingea putin pe linga poarta, insa cea mai mare situatie de gol a meciului a fost irosita de Marian Covaci, care desi s-a aflat in situatie de unu la unu cu Mitrea, nu a putut sa-l pacaleasca pe portarul brailean si astfel s-a intrat in prelungiri.

Bosoi a avut golul calificarii in virful bocancului, insa s-a opus transversala

In prima repriza a prelungirilor fiecare formatie a ratat, cite o data, sansa desprinderii. Prima actiune a apartinut CSM-ului, insa Mitrea a reusit sa prina in doi timpui mingea trimisa cu capul de Burcacel, cea de-a doua s-a derulat in minutul 104 si l-a avut in prim plan pe Bosoi, care a sutat foarte bine de la 16 m, Ivanciu era batut, insa mingea a lovit transversala.
In repriza a doua nu s-a derulat nici o faza demna de consemnat, ambele grupari lasind impresia ca asteapta loviturile de departajare.
Covaci a inscris si a adus CSM-ul in avantaj, insa Olenic a restabilit egalitatea, cu un gol superb. Mitrea a parat penalty-ul executat de Burcacel, iar Iulian Bogos a adus gazdele in avantaj.
A ratat pentru CSM Focsani si Toader si jocul parea incheiat, numai ca si brailenii au ratat de doua ori la rind prin Pinzaru si Rosu.
Bucataru a marcat pentru 3-4, dar a venit replica lui Rotaru si tabela a aratat din nou egalitate, 4-4. Pentru oaspeti au marcat Constantinescu si Craciu, pentru gazde Necoara si Bosoi si astfel s-a facut 6-6. La acest scor Sararu a trimis mingea in inaltul cerului, Marius Coman a marcat si calificat CF Braila in faza a treia a Cupei Romaniei.

CF Braila: C. Mitrea - St. Mitrea (min. 52: Bosoi), Olenic, Necoara, Rotaru - Rosu, Plesa (min. 70: I. Bogos), Pascu (min. 52: M. Coman), Ilie - Pinzaru, Lupu (min. 52: Negulescu)
Antrenor: Mihai Ciobanu
CSM Focsani: Ivanciu - Toader, Craciun, Sararu, Bucataru - Nistoroiu, Moise (min. 82: mindrescu), Curteanu, Burcacel - Covaci, Andries (min. 84: Constantinescu).
Antrenor: Danut Bancila
Arbitri: Robert stanciu - Mihai Cosconea si Romeo Lungu, toti trei din Buzau.
Arbitru de rezerva: Ionut Smeu - Braila

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro