Marioara Nistor: Preţuri mici pentru servicii publice - taxă zero la salubrizare şi apa pluvială! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marioara Nistor: Preţuri mici pentru servicii publice - taxă zero la salubrizare şi apa pluvială!

Calitatea serviciilor livrate populaţiei lasă de dorit, deşi acestea sunt o parte esenţială a administraţiei locale. Cetăţenii sunt nemulţumiţi atât de calitatea, cât şi de preţul serviciilor şi al utilităţilor.
Plătim pentru a avea străzi curate, un transport civilizat şi spaţii verzi curăţate. De multe ori însă acestea lipsesc. Astfel, preţul plătit de noi este nejustificat. O administraţie locală are obligaţia de a apăra cetăţeanul în relaţia cu furnizorii privaţi de utilităţi publice, dar şi de a veghea zi de zi la ce se întâmplă cu serviciile publice.
O problemă la plata apei de ploaie este metodologia neclară de calcul, ceea ce face ca brăilenii să poată fi oricând victimele unor abuzuri. De exemplu, facturile sunt încărcate inclusiv în lunile în care nu plouă. Am avut cazuri în care, deşi era secetă, brăilenii plăteau taxa pe apă de ploaie! Motivul este acela că suma plătită de brăileni se calculează conform unor statistici şi estimări legate de cât ar fi plouat într-o regiune, fără a se măsura exact câtă apă a ajuns în sistemul de canalizare al oraşului!

Soluţii:
Principala propunere pe care o fac brăilenilor este scăderea dramatică a facturilor la utilităţile publice prin eliminarea taxei pe salubrizare şi a taxei pe apa de ploaie. Astfel, brăilenilor le vor rămâne mai mulţi bani în buzunar, pe care să îi cheltuiască aşa cum doresc.
Am făcut, alături de echipa mea, o analiză a companiilor publice care prestează servicii pentru cetăţean şi avem informaţii economice, informaţii despre corectitudinea utilizării fondurilor.
În calitate de primar nu voi asista nepăsătoare la preţul pe care brăilenii îl plătesc pentru serviciile publice. De aceea, primul demers în calitate de primar va fi acela de a analiza raporturile contractuale cu furnizorii de apă, gaze, energie electrică, termoficare; renegociem raporturile contractuale cu furnizorii de servicii publice în interesul brăilenilor.
Îmi propun, totodată, să încep un amplu proces de reabilitate termică.

Taxa zero pe gunoi

Impact Social: Vom avea un oraş mai frumos şi mai curat.
Costuri: Conform datelor pe care le deţinem, preluarea în sarcina primăriei a acestui serviciu public se ridică la 2-3% din bugetul anual.
Surse de finanţare: Nu intenţionăm să creştem alte taxe şi impozite pentru a acoperi plata gunoiului. Considerăm că eficientizarea, debirocratizarea şi adoptarea unui sistem de management inteligent (inclusiv prin angajarea unui manager din mediul privat care să implementeze în Primărie un model corporatist) vor păstra mai multe resurse pentru cetăţeni, prin eliminarea "găurilor negre" şi a contractelor dezavantajoase. În acelaşi timp, calculele noastre arată că prin aducerea unor investitori ce vor crea cel puţin 3.000 de locuri de muncă, se vor genera taxe şi impozite locale necesare pentru a acoperi o treime din taxa pe salubritate.
Perioada de implementare: în actualul sistem, companiile care ridică gunoiul semnează acorduri cu Primăria şi cetăţenii plătesc preţul negociat de autorităţile locale. Procesul este unul netransparent. Propunerea noastră este ca Brăila să fie împărţită în 6 zone, ale căror servicii de salubritate să fie scoase la licitaţie. În prezent există trei companii care oferă servicii de salubritate. Intenţionăm să deschidem piaţa şi pentru alte companii, iar astfel se va crea o competiţie reală şi preţul la aceste servicii se va duce în jos.
Modalitatea de eliminare a taxei pe gunoi este printr-o hotărâre dată de Consiliul Local Brăila.

Taxa zero pe apa de ploaie

Impact Social: Cetăţenii vor rămâne cu mai mulţi bani în buzunar.
Costuri: Este acoperit de o parte din profitul Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila
Surse de finanţare: Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila înregistrează în fiecare an profituri consistente. De exemplu, doar în 2015 a înregistrat un profit de aproximativ 2 milioane de euro. CUPDB realizează acest profit în condiţii de monopol, pe apa şi canalizarea din Brăila. Tocmai de aceea, compania îşi permite ca din acest profit să acopere integral gaura produsă la buget de eliminarea taxei pe apă de ploaie, ce reprezintă mai puţin de 50% din profitul companiei.
Perioada de implementare: Brăila nu ar fi primul oraş din România care ar elimina taxa pe apă de ploaie. Au făcut-o deja oraşe precum Craiova, Râmnicu Vâlcea sau Constanţa. Taxa poate fi eliminată prin două modalităţi:
- schimbarea regulamentului Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila
- hotărâre dată în Consiliul Local Brăila

Renegocierea contractelor:

Impact Social: Costuri mai mici şi calitate ridicată la serviciile publice, pentru cetăţeni
Costuri: Cost zero. Este un punct ce vizează buna guvernare.
Surse de Finanţare: Nu implică surse de finanţare suplimentare
Perioada de implementare: În decurs de maxim 24 de luni putem renegocia toate contractele de utilităţi

Reabilitarea termică:

Impact Social: Locuitorii din Brăila vor plăti mai puţin pentru încălzire; va creşte preţul locuinţelor la blocurile reabilitate
Costuri: Costurile se întind pe o perioadă de 8-10 ani şi fluctuează în funcţie de preţul materialelor, a mâinii de lucru şi alte variabile.
Surse de finanţare: 80% finanţare europeană, 20% bani de la Consiliul Local
Perioada de implementare: 8-10 ani

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro