•într-un comunicat de presă liderul ANR îşi exprimă convingerea că parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii va cunoaşte o dezvoltare importantă în timpul administraţiei Trump
Ieri, după ce s-a aflat rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA, am primit la redacţie un comunicat de presă semnat de Marian Munteanu, liderul ANR.
„Alianţa Noastră România salută cu bucurie alegerea domnului Donald J. Trump în înalta funcţie de Preşedinte a Statelor Unite ale Americii.
Prin votul său, poporul american a demonstrat încă o dată capacitatea de a-şi asuma, cu răspundere şi curaj, un proiect măreţ de reconstrucţie şi dezvoltare bazat pe principiile fondatoare ale naţiunii americane: spiritul de libertate, respectul muncii şi al iniţiativei, iubirea de patrie, demnitatea naţională şi credinţa în Dumnezeu.
Am încredere că în timpul administraţiei Trump parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii va cunoaşte o dezvoltare importantă iar valorile susţinute cu fermitate de noul Preşedinte al SUA vor căpăta o susţinere tot mai puternică în întreaga lume”, este declaraţia lui Marian Munteanu.