Recent, la Bucureşti a avut loc un Congres al Tinerilor Social-Democraţi (TSD), având ca scop alegerea unui preşedinte al TSD. Desfăşurat sub sloganul "TSDuce lupta", tinerii PSD-işti l-au ales ca preşedinte al organizaţiei TSD pe deputatul Nicolae Bănicioiu. De fapt, Bănicioiu a fost reales în funcţia pe care o deţinea. La Congres, tinerii social-democraţi din Brăila au fost reprezentaţi de un număr de 28 de delegaţi şi 6 invitaţi.
"Printre invitaţi a fost prezent fostul preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD Brăila, Dragomir Viorel Marian, care a primit, în cadrul Congresului, de la preşedintele Nicolae Bănicioiu, «Tricoul de tânăr senior»", se arată într-un comunicat de presă trimis de însuşi Marian Dragomir pe adresa redacţiei "Obiectiv-Vocea Brăilei".
"În cei 11 ani de activitate la Tineret, am avut ca principal obiectiv crearea unei Organizaţii de Tineret care să reprezinte o structură importantă pentru partid, pentru administraţia locală, un loc în care tinerii să se pregătească pentru viaţa politică şi administrativă, o pepinieră din care vor fi aleşi cei care îşi demonstrează calităţile profesionale şi politice. Am pus accentul pe echipă, pe concursul de idei şi proiecte, pe muncă şi sunt convins că organizaţia de azi va depăşi realizările mele", ne-a declarat Dragomir, vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PSD Brăila.
De asemenea, tot în cadrul aceluiaşi congres, vicepreşedintele CJ Florin Mija a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al TSD Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.